Ministrii apararii din tarile Grupului de la Visegrad (V4) - Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia - s-au angajat vineri sa creeze pana in 2016 o unitate de lupta comuna in cadrul Uniunii Europene, a anuntat ministrul ceh Alexandr Vondra, potrivit AFP.
"Vrem sa cream pana la finalul primului semestru al lui 2016 un grup de lupta pentru fortele UE", a declarat Vondra jurnallistilor, la Litomerice, oras situat la 60 de kilometri nord de Praga.
"Va fi vorba despre o unitate comuna formata din peste 3.000 de militari", a precizat el.
Unitatea va fi plasata sub comandamentul Poloniei, iar primul sau exercitiu comun va avea loc in 2015, inainte de atingerea deplinei sale capacitati operationale, potrivit ministrului ceh.
"Este vorba despre un semnal puternic ce transmite mesajul ca cele patru tari din Europa Centrala sunt capabile sa gestioneze o astfel de sarcina, fara ca o mare putere europeana sa se afle in spatele lor", a aratat Alexandr Vondra.
Achizitii in comun de materiale militare, dar si organizarea de alte exercitii comune, sunt de asemenea prevazute pentru anii ce urmeaza, potrivit unei declaratii semnate in cursul reuniunii de la Litomerice.
"Ultimii trei ani au fost dificili. Majoritatea tarilor din Europa au fost obligate sa impuna masuri de austeritate, din cauza crizei economice, ceea ce a complicat sau a facut chiar imposibila planificarea in domeniul apararii", a mai explicat ministrul ceh.
Exercitii comune sunt programate mai ales dupa incheierea misiunii NATO in Afganistan, unde cele patru tari din Europa Centrala au desfasurat in total circa 3.600 de militari.
Cele patru tari au profitat de aceasta reuniune pentru a-si coordona pozitiile in perspectiva urmatorului summit NATO, care va avea loc pe 20 si 21 mai, la Chicago.
"Vocea noastra comuna va fi foa