Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea: Trei câştigători pentru reamenajarea esplanadei din jurul Palatului Parlamentului. Cum va arăta zona

Publicat in Romania TV, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat miercuri că au fost desemnaţi cei trei câştigători ai concursului de idei pentru reamenajarea spaţiului verde din jurul Palatului Parlamentului, potrivit Agerpres. Următoarea etapă este să stabilească suma necesară punerii în aplicare a unuia dintre proiecte. Iar această etapă va dura aproximativ şase luni. 'Pe locul 1 este proiectul arhitectului Vladimir Ionuţ Boc, el este câştigătorul concursului, a fost ales atât de către juriu, cât şi de către bloggeri, pe locul 2 s-a clasat lucrarea arhitectului Gheorghiu Petru, iar pe locul 3, cea a firmei 'Soare şi Yokina'. Intrăm în a doua etapă în care trebuie să strângem resurse financiare pentru ca proiectele să devină realitate. Sper ca într-un timp foarte scurt şi cu bani foarte puţini spaţiul din jurul Palatului Parlamentului să fie redat cetăţenilor României. Ţinta noastră este aceea de a avea o legătură corectă şi mai bună între cetăţeni şi aleşi şi a scăpa de percepţia că această clădire este o clădire a trecutului comunist şi în ea lucrează oameni care sunt împotriva statului român. În această clădire lucrează instituţii europene, oameni aleşi dintr-un stat european care slujesc interesele statului european şi ale cetăţenilor care i-au ales. Nu ştiu dacă acest zid va cădea în totalitate, este o decizie a arhitecţilor, a inginerilor pentru structurile de rezistenţă', a declarat Valeriu Zgonea într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

Deputatul a adăugat că şi-ar dori ca cetăţenii să poată vizita această zonă 'şapte zile din şapte', dar decizia finală în această privinţă va fi luată împreună cu specialiştii care se ocupă de securitate. Zgonea a mai spus că în acest moment nu poate estima care va fi costul proiectului.

'Aceste trei idei rămân în patrimoniul nostru, al instituţiei, vom face un studiu de fezabilitate, un pr

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 59 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 26 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma

News.ro acum 20 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. Cîrstea s-a impus cu scorul de 7-6

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°