S-au trezit la 5 dimineaţa, s-au chinuit să mulgă vacile, iar laptele proaspăt l-au vândut în piaţă ori au făcut milk-shake pentru turiştii din Piaţa Sfatului.
Ca să fii un lider bun, nu-i suficient să ai doar tărie de caracter şi să ştii să baţi cu pumnul în masă. Trebuie să începi cu munca de jos pentru a deveni un şef exemplar. Peste 30 de tineri, participanţi la Şcoala de Lideri au gustat din plin o experienţă pe care o vor ţine minte toată viaţa. Organizatorii i-au trimis la coada vacii, la 5 dimineaţa la o fermă din Râşnov, în cadrul Misiunii Văcuţa. Lăsând gluma la o parte elevii au luat în serios provocarea şi au gândit o afacere cu lapte de la zero.
Tinerii au fost împărţiţi în două echipe şi au pornit cu noaptea în cap la ferma din Râşnov, de unde au trebuit să colecteze materia primă pentru afacere, adică 30 de litri de lapte de echipă. „Aseară au primit provocarea şi au aflat că, din cele 9 simulări pe care le-am avut până acum, a fost aleasă «Misiunea Văcuţa» şi vor trebui să meargă la Râşnov, la ora 5, să îşi ia laptele. Acolo i-au aşteptat câte 3 văcuţe de echipă. Fiecare a trebuit să mulgă văcuţa. Cei mai mulţi n-au reuşit, ce-i drept. Din 30 de litri pe care trebuiau să-i obţină de echipă, abia 10 dacă au reuşit să mulgă, restul au fost ajutaţi de oamenii de acolo de la fermă”, declară Adelina Maria, director de programe Leader School.
Următorul pas, după colectare, a fost comercializarea. O parte din lapte a fost vândut prospăt în Piaţa Star, iar restul, în Piaţa Sfatului sub formă de milkshake, cu diferite arome. „Punem pudră pentru îngheţată şi fructe de pădure pentru gust. Laptele e cel muls de dimineaţă. Ne-am trezit la 5 dimineaţa să mulgem laptele, chiar n-am dormit”, spune Ionuţ Drăghici participant.
„E foarte bine, pentru că te motivează să fii extrem de unit cu echipa, să fii tolerant. Suntem caractere pute