ANALIZĂ. Scriitorul lansează astăzi în România cel de-al 12-lea titlu, „Învingătorul este întotdeauna singur”, scris în aceeaşi reţetă ezoterică aducătoare de succes pe bandă rulantă. Sursa: Humanitas

Paulo Coelho este un fenomen cultural de masă complet ignorat de criticii serioşi. Despre cărţile lui vorbesc vedete Playboy, membri MISA, bloggeri misticoizi şi Gigi Becali. Pentru sociologii sau analiştii culturali din spaţiul public autohton, fenomenul Coelho nu pare să prezinte nici un interes – etichetat drept „literatură de mâna a doua”, el este lăsat în seama fanilor alternativi şi a marketingului deşănţat.

Şi totuşi, cifrele rămân: cărţile sale s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare, au fost traduse în 56 de limbi şi publicate în 150 de ţări. Iată manifestarea unui fenomen global care nu mai poate fi doar literar, ci sociologic şi politic, printre altele.

Editura Humanitas lansează astăzi „Învingătorul este întotdeauna singur”, cel de-al doisprezecelea roman al Magului tradus în româneşte. Dar ce sunt, până la urmă, cărţile lui Paulo Coelho: simple produse de marketing? Pastile roz pentru vedete spălate pe creier? Simptome ale unor mutaţii sociale? Vehicule ale unor idei originale sau primite, pacifiste sau nocive?

Catolicul care crede în reîncarnare

Pe blogul lui Paulo Coelho găseşti probabil cel mai mare ghiveci ezoteric pe care îl găzduieşte internetul. Eşti avertizat de la început că aici se vor întâlni „războinicii luminii” de pretutindeni, dar nimic nu te pregăteşte pentru cocteilul de citate din Elvis, pilde creştino-budiste, ode închinate sieşi, forumuri pe tema raiului şi iadului – „dar nu din perspectivă religioasă”, strategii de marketing şi oaze de meditaţie. Dacă n-ai citit până acum Coelho, poţi fi surprins de paradoxurile din interviurile maestrului, care se declară atât catolic