Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biblioteca Naţională se va deschide oficial pe 23 aprilie

Publicat in Romania Libera, luni 26 martie 2012 ·

Biblioteca Naţională a României va deschide treptat, începând din data de 23 aprilie, activităţile destinate publicului, în noul său sediu, situat în B-dul Unirii nr. 22 din Bucureşti, informează Mediafax.

Potrivit site-ului instituţiei, sub deviza "O perspectivă asupra culturii - Biblioteca Naţională a României", timp de cinci zile, din 23 şi până în 27 aprilie, conducerea bibliotecii propune un program inaugural care va încerca să prezinte publicului larg activităţile şi misiunea unei biblioteci naţionale, atât zonele de interferenţă între biblioteca naţională şi celelalte tipuri de biblioteci (publice, specializate, universitare, şcolare, de cercetare), cât şi cele de interferenţă între biblioteca naţională şi alte instituţii info-documentare, precum muzeele, arhivele, centrele culturale.

Astfel, pe 23 aprilie, de Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor şi Ziua Naţională a Bibliotecarului, discuţiile se vor concentra pe definirea conceptului de bibliotecă naţională şi pe biografia şi specificul Bibliotecii Naţionale a României în cadrul familiei europene de biblioteci naţionale.

La evenimentul inaugural au fost invitaţi să participe, alături de conf. dr. Elena Tîrziman, director general, Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN), acad. Ioan Haiduc, preşedintele Academiei Române, Alexe Rău, director general al Bibliotecii Naţionale a Moldovei, Nicolae Manolescu, ambasador UNESCO, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), prof. univ. dr. Mircea Regneală, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din România (ABR), Doina Popa, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (ANBPR).

În aceeaşi zi, Biblioteca Naţională a României va celebra Ziua Naţională a Bibliotecarului prin expoziţia "Cartea: opera deschisă, propusă de Uniunea Artiştilor Plastici din România, expoz

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 37 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°