Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veşti bune pentru pensionarii buzoieni: pensiile se vor plăti mai devreme în luna decembrie

Publicat in Adevarul, joi 5 decembrie 2013 ·

Buzoienii îşi vor primi pensiile mai devreme în luna decembrie, aceasta după ce măsura a fost anunţată în mod oficial la nivel naţional.

În luna decembrie, aşa cum se întâmplă în fiecare an, pensiile vor fi livrate mai devreme decât de obicei, adică în intervalul 11-23 decembrie, pentru ca oamenii să primească banii înainte de Sărbătorile de iarnă. Casa Naţională de Pensii Publice va face transmiterea la plată a sumelor aferente în acest interval. În celelalte luni ale anului, se transmiteau pensiile până la sfârşitul lunii.

În cazul în care, în perioada anunţată, factorii poştali nu-i vor găsi la domiciliu pe beneficiari, cei din urmă îşi vor putea ridica pensiile de la ghişeele oficiilor poştale în întervalul 24 – 31 decembrie, se arată şi într-un comunicat al Poştei Române

Persoanele care au pensia pe card bancar vor primi banii în timp mai scurt decât ceilalţi, deoarece viramentele de la Bucureşti către bănci se vor face în intervalul 14-15 decembrie.

Citeşte şi: Guvernul a decis: începând din 2035, femeile vor ieşi la pensie la 65 de ani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 49 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 18 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°