•Pacientii de aici vor avea pom de Craciun
Spitalul "Sf. Spiridon" din Iasi sarbatoreste 248 de ani de la infiintare. Infiintat in anul 1753, Spitalul "Sf. Spiridon" se poate mandri cu o activitate prodigioasa si cu rezultate medicale demne de colectivul de medici care s-a dedicat acestei unitati spitalicesti si de scoala medicala ieseana. Actul prin care se atesta infiintarea spitalului dateaza din anul 1757, cu patru ani mai tarziu deschiderii propriu-zise. Inceputurile activitatii spitalicesti au fost destul de grele, bolnavii fiind tratati in capela bisericii, numarul de paturi nu era suficient, insa, cu timpul, lucrurile au evoluat spre ceea ce este astazi Spitalul "Sf. Spiridon" din Iasi - o unitate in care pot fi tratate cele mai diverse boli. Din vremurile de inceput ale activitatii spitalicesti dateaza si turnul din incinta spitalului, turn care reprezenta principala sursa de apa pentru orasul Iasi. Daca ar fi reparat, acesta inca si-ar mai demonstra utilitatea.
In contextul sarbatorii Spitalului "Sf. Spiridon" vor avea loc o serie de manifestari care vor debuta luni, 10 decembrie, prin festivitatea de deschidere, actiune la care au fost invitati sa participe prefectul Iasului, Corneliu Rusu Banu, primarul Constantin Simirad, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si reprezentanti de marca ai lumii medicale. Primele doua zile ale manifestarilor sunt dedicate activitatii stiintifice, urmand a se desfasura o serie de sesiuni de comunicari, miercuri desfasurandu-se procesiunea religioasa. Tot miercuri, persoanele mai putin privilegiate de soarta vor primi din partea spitalului mici atentii.
•Beculete si pomi de Craciun pentru bolnavii internati la Spitalul "Sf. Spiridon"
Fiindca ne aflam in apropierea sarbatorilor de iarna, conducerea spitalului s-a gandit sa aduca spiritul Craciunului mai aproape de