Bădiliţă, encore une fois

ntr-un număr trecut din mensualul Idei în dialog, Dan C. Mihăilescu, observator atent al spaţiului nostru cultural, întâmpina cu patos schimbarea de orientare de la săptămânalul Adevărul literar şi artistic, produsă prin plecarea lui Cristian Tudor Popescu, C. Stănescu, Cristina Modreanu & co. Revista cu pricina îi satisfăcea acum ,scriitorincului" exigenţele spirituale şi îl făcea să viseze, cu ochii larg deschişi, la o reconectare cu bunele tradiţii interbelice: Nichifor Crainic şi alte spirite cu o aură similară. Unul dintre pilonii acestui pod peste timp este, neîndoielnic, prolificul Cristian Bădiliţă, ale cărui texte publicistice nu încetează să ne uimească printr-o progresivă spiritualizare. Dacă în ALA el are un dublu statut, de columnist şi deopotrivă invitat, ba semnând medalioane şi encomioane, ba fiind obiectul lor, în cotidianul Averea îşi zornăie ameninţător armura din dotare, privind în jur fioros şi aruncând cu suliţa în balaurii raţionalismului. Un firicel subţire de salivă porneşte din comisura buzelor încleştate, dar, negăsind loc să se strecoare prin coiful ermetic, revine la matcă, într-o autotelică bolboroseală. Altfel spus, calificativele pe care le împrăştie eseistul, atacurile la persoană mustind de imprecaţii, insulte, scuipaţi tipăriţi, se întorc împotriva emitentului, caracterizându-l pregnant. Să vedem ,opiniile" suportate de hârtia ziarului din 12 septembrie, adunate sub titlul Goma ţinteşte perfect (ca de obicei) şi expediate taman de la Berlin. Eroul pozitiv fiind Paul Goma, eroul negativ e Nicolae Manolescu. Între ei - crede Bădiliţă - ,nu încape absolut nici o comparaţie: nici de calibru scriitoricesc, nici de renume internaţional, nici de calibru moral. Goma a trăit toată viaţa hăituit de stafia unui Adevăr românesc în care şi-a întrupat opera şi exilul. (...) Manolescu face