Între 10% şi 15% din angajaţii din sistemul bancar ar putea fi disponibilizaţi în acest an, potrivit informaţiilor furnizate gândul de analişti din sistemul bancar.
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, este de părere că restructurarea sistemului bancar prin închideri de sucursale şi disponibilizare de personal va continua în acest an.
"Nu ne aşteptăm la cutremure. Restructurarea este un proces prin care trece nu numai sistemul bancar, ci şi multe alte domenii din economie, din cauza crizei", a declarat pentru gândul preşedintele ARB.
BCR şi CEC sunt numai două dintre băncile care au derulat sau derulează astfel de programe de restructurare.
BCR, cea mai mare bancă din punct de vedere al valorii activelor, a anunţat, încă din decembrie anul trecut, că va disponibiliza 1.600 de salariaţi în următoarele 12-18 luni, reprezentând 17,5% din totalul angajaţilor. Motivul îl reprezintă "reaşezarea modelului la noile realităţi economice".
Un număr de peste 60 de sucursale neprofitabile ale BCR vor fi închise, iar numărul salariaţilor va scădea la 7.500 de persoane.
Scăderea puterii de cumpărare, reducerea creşterii economice sau diminuarea fluxurilor financiare sunt doar câteva dintre motivele pentru care băncile comerciale au fost nevoite să adopte măsuri de restructurare în ultimii ani, care au vizat ajustări ale reţelelor de sucursale şi ale numărului de angajaţi.
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, afirmă că Banca Centrală nu dă sfaturi băncilor comerciale, dar că fiecare instituţie financiară trebuie să gândească propria strategie.
„Nu există o strategie sau o reţetă care să se potrivească tuturor băncilor din România. Fiecare bancă trebuie să găsească şi să aplice propria strategie. Există proiecţia Băncii Mondiale pe 20 de ani, prognoza pe 100 de ani a lui George Friedman. Fieca