Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2006, acţiunile de la Bursa de Valori Bucureşti au adus profituri de aproape 25%

Publicat in Adevarul, miercuri 20 decembrie 2006 ·

Randamentele înregistrate în acest an apropie piaţa românească de capital de bursele din Europa Cei care au mizat, în 2006, pe acţiunile cotate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au obţinut profituri de aproximativ 25%. Dacă în 2005, titlurile celor mai lichide companii au înregistrat o apreciere medie de peste 50%, în acest an, au adus un randament de 22,23%. Indicele care urmăreşte evoluţia tuturor emitenţilor s-a apreciat cu 28,4%. Comparativ cu anul trecut, profiturile sunt în scădere, cel mai mare ecart fiind resimţit în zona titlurilor SIF. Astfel, acestea au crescut cu 32,4%, faţă de un profit de 175% înregistrat în 2005. Cea mai mare apreciere, de 45,33%, a fost înregistrată de acţiunile SIF Moldova (SIF 2), care au închis anul la cursul de 3,2700 lei/titlu, faţă de 2,2500 lei/titlu, la cât se perfecta ultima tranzacţie în 2005. "Normal este ce s-a întâmplat în acest an la Bursă: dacă am face un top al creşterilor bursiere pe Europa, am vedea că randamentele anuale se înscriu între 15%-25%, iar la nivel mondial, acestea sunt între 5% - 20%. Prin urmare, şi piaţa noastră de capital începe să se integreze în peisaj", este de părere Iulian Panait, preşedintele KTD Invest. Randamente de 35% în sectorul bancar În sectorul bancar, acţiunile BRD au urcat cu peste 35%, de la 13,7000 lei/titlu la 18,5000 lei/titlu. În ceea ce priveşte Banca Transilvania (TLV), întrucât a efectuat o majorare de capital social, randamentul este calculat în funcţie de nivelul capitalizării. Astfel, cei care au mizat pe acţiunile TLV au obţinut în acest an un randament de 35%. În sectorul petrolier, acţiunile Petrom (SNP) au înregistrat o creştere anuală de 18,45%, în timp ce titlurile Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) au fost afectate de problemele de imagine ale companiei, dar şi de evoluţia cotaţiilor la petrol, încheind anul bursier cu o depreciere de aproape 20%.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 32 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 20 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 34 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Natalia Intotero / Copilul, preluat de autorităţile germane

News.ro acum 26 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°