Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Roaba de cultură“, în Herăstrău

Publicat in Adevarul, luni 29 august 2011 ·

Bucureştenii au parte, din această săptămână, de concerte, cursuri de dans, pictură şi olărit. Proiectul desfăşurat în parc durează până la jumătatea lui octombrie şi este o alternativă de petrecere a timpului liber prin întoarcerea la valori şi cultură.

Tobe africane, Kick box, concerte, teatru pentru copii, Yoga, jonglerii şi o expoziţie handmade. De toate acestea au avut parte bucureştenii în acest weekend, în Parcul Herăstrău, în cadrul proiectului „Roaba de cultură". „Sper să ţină vremea cu noi, să putem veni în fiecare zi. Este ideal pentru copil, dar şi pentru mine. Este altceva pentru petrecerea timpului liber. Mă relaxez în fotoliu gonflabil, în timp ce copilul meu citeşte o poveste. Păcat că nu sunt mai multe iniţiative de acest gen, oamenii aleargă la grătare", a spus Cristina Vasilescu, profesoară.

Până la 15 octombrie, proiectul desfăşurat în parteneriat cu Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), le propune bucureştenilor de toate vârstele concerte de muzică clasică, electronică, cursuri de dans, ateliere de pictură şi olărit, dar şi diverse activităţi sportive.

De asemenea, vor fi prezentate piese de teatru şi se vor realiza proiecţii de film în parteneriat cu institutele culturale. Pasionaţii de lectură vor putea închiria gratuit cărţi, pe care le pot citi numai în spaţiul amenajat din Herăstrău. Cei care vor dori să continue lectura acasă pot face o rezervare a cărţii pentru 24 de ore.

„Prin «Roaba de cultura» ne-am dorit sa aducem cultura acolo unde sunt oamenii şi să venim cu o alternativă la petrecerea timpului liber prin muzică, dans, pictură sau teatru. Un deziderat al acestui proiect este realizarea unei punţi prin întoarcerea la valori, la cultură şi dialog. „Este un exerciţiu pe care fiecare dintre noi îl poate face", a spus preşedintele Asociaţie Green Revolution, Raluca Fişer.

Program toată s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 37 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum 2 ore
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Handbal (m): Adversara lui Dinamo din Final Four-ul EHF European League

HotNews acum 31 minute
Dinamo București s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin, iar formația antrenată de Xavier Pascual a aflat cu cine se va duela în jocul următor. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam Photos / Vali Mar

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°