Numeroase voci susţin că NATO ar fi trebuit să se pensioneze în urmă cu 20 de ani. Însă astăzi în Statele Unite devine tot mai influent un curent de opinie care spune că UE ar trebui să devină principalul operator de securitate în Europa şi moştenitorul de drept al infrastructurii colective a NATO. Această perspectivă este contrabalansată de clubul celor care consideră că jobul Alianţei nu este nici pe departe încheiat.

Noiembrie 2010 este un moment extrem de nepotrivit pentru redactarea unui nou Concept Strategic.

Mai citeşte şi:

Apărăm România de acasă sau din deplasare?

Un Concept Strategic ar trebui să afirme un Weltanschaung comun. Ar trebui să fie cel mai mic numitor comun în materie de ce vrem să facem şi cum vrem să facem. Or, Alianţa este mai divizată ca oricând. Mă tem că va lipsi un standard, un filtru comun de raportare la marile dileme: Rusia sau operaţiunile expediţionare (vom fi noi cei care vom interveni atunci când normele fundamentale ale sistemului internaţional vor fi încălcate?).

Probabil că vom avea din nou obişnuita înşiruire de cuvinte atent alese despre riscul de securitate pe care îl reprezintă încălzirea globală. Însă din punct de vedere al relevanţei strategico-militare, toate acestea sunt aiureli. Mă aştept ca summitul în sine să se concentreze pe reafirmarea importanţei Articolului 4, semnalând astfel începutul tranziţiei de la o alianţă militară la un for politic de consultare. Vechea Europă (inclusiv Norvegia) trăieşte într-o atmosferă de siguranţă şi confort strategic, dar şi de neînţelegere a forţelor geopoliticii.

Confort nepreţuit

Este puţin probabil ca Vechea Europă să susţină o viziune care să dea NATO o nouă raţiune de a fi: consolidarea Vestului ca pol de putere cu agendă statu-quo într-o lume multipolară. Asta înseamnă că NATO ar trebui să îmbrăţişeze un rol de gardian, de poli