De nu mi-ar fi silă, mai că mi-ar fi milă! Mi-e silă să vad cum „marea” politică românească e comandată de Voiculescu, fredonată de trepăduşii adunaţi în studiourile Antenelor şi executată de Antonescu. Mi-e aproape milă de acest Ponta care, din leul de după alegeri răcnind surprinzător de tare că vrea UDMR la guvernare, a redevenit un pisic amărât, obligat să scâncească o explicaţie penibilă legată de rămânerea maghiarilor pe tuşă.
Să fim bine înţeleşi: nu cred că UDMR avea vreun drept legitim să clameze intrarea în guvern. Aş zice, mai degrabă, că viteza cu care au negociat o posibilă participare şi în actualul executiv aduce a neruşinare. Dar m-am uitat cu atenţie la felul în care va gestiona Victor Ponta prima situaţie delicată din marea coaliţie de guvernământ. Şi, în ciuda unor confraţi care nu se îndoiau de marea forţă a premierului desemnat în a-şi impune punctul de vedere referitor la această chestiune, am pariat încă de duminică seară că „atotputernicul” Ponta va încheia şi acest război printr-o ruşinoasă capitulare. Nu m-am înşelat: Victoraşul cel viteaz a dat înapoi, arătându-se prea slab în faţa lui Dan Voiculescu şi a ameninţărilor venite din studiourile Antenei 3. Bănuiesc că îi e o teamă teribilă să nu-i ia locul lui Ungureanu pe masa de disecţie unde operează Gâdea, Badea şi Ciutacu, supravegheaţi de Nistorescu, Ciuvică şi alţii ca ei.
Acum ne e mult mai uşor să înţelegem şi de ce l-a desemnat Băsescu pe Ponta premier. Omul e slab, se teme, e dispus la compromisuri. Dacă se teme de Voiculescu, e clar că se teme şi de Băsescu. L-or apăsa fapte din trecut sau probleme din prezent, naiba ştie, dar un lucru e clar: Ponta latră, însă nu muşcă. E suficient să-i arăţi nuiaua, dosarul sau perspectiva unei serii de scandaluri mediatice şi face piruete groteşti spre penibil, cu o rapiditate nemaipomenită. Punctul lui slab e acela că îi place prea mul