Traian Băsescu nu are dubii în privinţa performanţelor sale ca şef al statului Preşedintele Băsescu îşi acordă nota 10 plus pentru prestaţia sa de până acum în fruntea ţării.
Traian Băsescu nu are dubii în privinţa performanţelor sale ca şef al statului
Preşedintele Băsescu îşi acordă nota 10 plus pentru prestaţia sa de până acum în fruntea ţării. El le-a spus studenţilor PD, la o întâlnire ce s-a dorit a fi neprotocolară, că ar deveni subiect de dezbatere la toate televiziunile dacă şi-ar atribui fie şi un punct mai puţin.
"În condiţiile declaraţiei, ce notă să-mi dau alta decât 10?! Vă asigur că dacă aş fi spus 9, eram subiect de dezbatere la toate televiziunile", a afirmat Băsescu, răspunzând unei întrebări ce i-a fost adresată de către o studentă, curioasă de autoevaluarea şefului statului în privinţa performanţelor prezidenţiale.
Prin expresia "în condiţiile declaraţiei", Traian Băsescu a făcut aluzie la răspunsul pe care l-a dat, cu mai mult timp în urmă, în legătură cu ce îşi reproşează în activitatea sa. "Sunt perfect, doamnă!", susţinea, la vremea aceea, preşedintele. "E un singur judecător - poporul.
El îţi dă note la fiecare 4 ani şi îţi poate da note de trecere sau te poate lăsa repetent. În politică nu există corigenţă. Ori treci, ori rămâi repetent, şi asta decide electoratul", le-a mai spus Traian Băsescu tinerilor democraţi.
"Lărgirea orizontului cultural nu este obiectivul meu"
Preşedintele s-a enervat când un student a vrut să afle ce carte ţine Băsescu pe noptieră, în afară de Constituţie. Şeful statului a spus că lărgirea orizontului său cultural nu este un obiectiv şi că se concentrează pe găsirea unor soluţii la problemele cotidiene. Totuşi, Traian Băsescu a făcut cunoscut că încearcă să lectureze ultima apariţie editorială a scriitorului Mircea Cărtărescu, cel despre care nici nu auzise în campani