Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ordonanţa creditelor cade. Actele adiţionale sunt valabile

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 decembrie 2010 ·

OUG 50, în forma ieşită din comisie, "aruncă un os" şi clienţilor care încă mai au contracte în derulare. Cei care au semnat acte adiţionale nu vor mai trece prin emoţiile de acum câteva luni. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Deşi ordonanţa creditelor, OUG nr. 50/2010, a fost votată în aşa fel încât să se aplice numai împrumuturilor viitoare, nu şi celor în derulare, actele adiţionale semnate pe contracte cu băncile până în prezent vor rămâne în vigoare.

Chiar dacă, prin votul lor, deputaţii au reuşit să "golească de conţinut" un act normativ care ar fi putut ajuta semnificativ clienţii băncilor, majoritatea membrilor din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au ales să încline balanţa spre creditori. Voturile care au avantajat băncile au venit din partea PDL şi UDMR, în timp ce PSD şi PNL au votat pentru includerea creditelor în derulare sub incidenţa viitoarei legi.

Legat de actele adiţionale, cele încheiate şi semnate în contractele de credit îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre actele adiţionale care încă nu au fost semnate.

Potrivit amendamentului 95 din OUG 50, actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate ca fiind acceptate tacit, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate. Excepţie va fi în cazul în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Avantaje mici pentru clienţi

Un avantaj pe care clienţii l-au câştigat în această luptă ţine de comisionul de rambursare anticipată şi de refinanţare. Cei cu contracte încheiate înainte de promulgarea OUG 50 pot să se refinanţeze la aceeaşi bancă, fără costuri suplimentare şi fără reevaluarea garanţiilor. Dar la ora actu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 25 minute
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Deținut evadat în Timișoara, prins după 2 ore. Unde a fost găsit

Ziare.com acum 14 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat, duminică, 19 mai, din punctul în care lucra, în Timişoara, el fiind prins după două ore de poliţiştii de penitenciare. ”Deţinutul Szen

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 2 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 2 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum o ora
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 3 ore
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Vremea

București
acum

23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°