Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii şi Ambulanţa Mehedinţi preiau urgenţele la comun

Publicat in Adevarul, miercuri 27 martie 2013 ·

La nivelul judeţului Mehedinţi a fost operaţionalizat dispeceratul comun al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi şi al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Dispeceratul integrat se află la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DROBETA” al judeţului Mehedinţi, acolo unde vor fi preluate apelurile de urgenţă 112 din competenţa celor două instituţii. Scopul principal al dispeceratului integrat este acela de a soluţiona cât mai eficient situaţiile de urgenţă sesizate pe teritoriul judeţului Mehedinţi, de reducere a timpilor de reacţie şi de creştere a capacităţii operaţionale a structurilor de intervenţie.

Acest dispecerat funcţionează deja în multe judeţe din ţară, fiind realizat în baza unei dispoziţii comune a Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, care are ca scop eficientizarea dispecerizării şi coordonării unitare a resurselor umane şi materiale, armonizarea procedurilor de lucru specifice în cazul gestionării urgenţelor în vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă şi a primului-ajutor calificat în fază prespitalicească, îmbunătăţirea intervenţiei medicale de urgenţă şi realizarea unui management unitar de preluare a cazurilor la nivel judeţean.

„Potrivit procedurilor comune de lucru, dispeceratul integrat asigură permanent preluarea apelurilor de urgenţă transmise prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, cunoaşte permanent capacitatea operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, misiunile care au fost executate sau sunt în curs de executare, situaţia operativă, forţele şi mijloacele angajate în acţiuni, transmite şi urmăreşte executarea ordinelor şi dispoziţiilor, primeşte rapoartele operative de la subunităţile de intervenţie, asigură menţinerea legăturii neîntrerupte cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Alunecare de teren în Cluj-Napoca. Trafic restricţionat pe o stradă din oraş

Mediafax acum 17 minute
O alunecare de teren a avut loc vineri seara pe o stradă din Cluj-Napoca. A fost afectată una dintre benzile de circulaţie ale unui străzi, pe care accesul a fost restricţionat.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 10 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 10 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 11 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

5°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°