Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turismul educaţional, un business sezonier care formează o piaţă de două milioane de euro pe an

Publicat in Ziarul Financiar, luni 7 februarie 2011 ·

Cel puţin 500 de elevi români pleacă anual în Anglia, Germania, Spania, Franţa, China şi chiar Rusia, în cadrul unor programe care durează minimum două săptămâni, perioadă în care pot să studieze limba, dar să desfăşoare şi activităţi recreative, jocuri, concursuri şi excursii sau să viziteze muzee, teatre, locuri de interes istoric şi parcuri de distracţie.

"În 2004 am început cu 12 copii care au plecat în Anglia. Anual numărul acestora a crescut, la început timid, iar ulterior spectaculos, ajungând în 2009 la peste 500 de participanţi, realizând în total peste 1.300 de săptămâni de studiu. Cea mai căutată ţară este Anglia, unde şi varietatea programelor este foarte mare. Mai nou, alături de studierea limbilor străine, sunt solicitate taberele cu programe speciale, cum ar fi: cursuri de leadership, actorie, oratorie, istorie, globalizare etc., subiecte cu orientare spre formarea viitorului copiilor, sau chiar cursuri de vară de pregătire academică în vederea începerii unui an şcolar în Anglia", susţine Daniela Pavoni, general manager al companiei Mirunette International Education, care activează în domeniul turismului educaţional şi care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,1 milioane de euro, în creştere cu 60% faţă de 2009.

Directoarea companiei susţine că această creştere s-a datorat diferenţei de curs valutar, dar şi faptului că au scăzut preţurile, ceea ce a generat o creştere a interesului pentru astfel de programe.

"Ideea acestei afaceri a pornit din experienţa avută cu propria mea fiică, Miruna. Începând de la vârsta de 12 ani am trimis-o singură, în fiecare vară, minimum două săptămâni, în tabere internaţionale de limbi străine. Am început evident cu ţara cea mai dorită, Anglia. Am realizat că această idee se poate transforma într-un business, iar acum constat că şi conjunctura naţională mă susţine", a mai spus Pavoni, care estimea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 2 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 3 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum o ora
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 5 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 3 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

8°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°