multe autovehicule s-au tamponat uşor, din cauza pojghiţei de gheaţă care se formase sub stratul de zăpadă. În tot acest timp, utilajele de deszăpezire au fost de negăsit.
În jurul orei 17.00, la Comandamentul de Iarnă din cadrul Administraţiei Naţionale a Drumurilor era o linişte totală. Cei de aici nu aveau habar că pe sectoarele de drum de care ar fi trebuit să se ocupe aproape că nu se mai putea circula. "Nu există niciun drum blocat în ţară. Pe autostrada Bucureşti-Piteşti nu sunt probleme, întrucât există un strat de material antiderapant pe care l-am aplicat din timp. M-am interesat personal şi de situaţia altor drumuri naţionale, şi pot să vă spun că se circulă în condiţii normale de iarnă. Zăpada este în curs de topire", ne-a declarat Dumitru Drugă, şeful serviciului monitorizare-informare din cadrul AND. Situaţia din teren a fost însă cu totul alta decât cea optimist relatată de oamenii de la Comandament.
Viscolul ar trebui să se oprească diseară
Ninsoarea viscolită care a căzut peste o bună parte din ţară în aceste două zile ar trebui să se oprească în seară asta, ne-a declarat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu. De altfel, atenţionarea meteorologică s-a confirmat şi a nins puternic în Dobrogea, dar şi în Oltenia, în zona Mehedinţi. Stratul de zăpadă depus în Bucureşti a atins 4 centimetri în doar două ore. Chiar dacă viscolul se opreşte, nu înseamnă că, în sfârşit, va veni primăvara. Responsabil pentru aceste zăpezi este ciclonul din Mediterană, care a ajuns şi staţionează în Marea Neagră. După ce acesta va trece, va urma o perioadă cu vreme rece, iar de joi, alte ninsori viscolite, dar de mai mică intensitate. Primăvara este aşteptată să-şi intre în drepturi în jurul datei de 20 martie, ne-a mai declarat Ion Sandu.
Bucureştiul, deszăpezit noaptea
Comandamentul de deszăpezire al