Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corpul, în fotbal, e sano, dar mintea?

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

Există un sport complet, în care publicul e jucător cu mintea: snookerul.

Vechea zicere latină - Mens sana in corpore sano - care era cîndva raţiunea dintîi a mişcării sportive din România, fie ea de amatori, fie de performanţă, n-a mai fost citată de presa noastră, şi nu numai de cea specializată, de ani buni. Sînt convins că mare parte din gazetarii care au scris în transă, de zeci şi chiar de sute de ori, cuvintele briliant şi geniu nu ştiu nici ce-i briliantul şi nici faptul că, în toată istoria umanităţii, geniile nu s-au exprimat niciodată cu picioarele, cu pumnii şi cu nara.

Mă întreb, de aceea, cum trebuie să punem astăzi problema minţilor sănătoase, într-o dezbatere despre geniul clanurilor de suporteri şi despre cum ar fi mai propriu să fie el exprimat, cu petardele, într-o confruntare cu pietre şi bîte cu jandarmii, cu ce-i duce pe ei mai bine mens, cu băga-mi-aş şi mînca-ţi-aş, ori, şi mai intelectual, cu cuţitul şi cocteilul Molotov?

Ieri seară, n-am mai avut, ca să zic aşa, forţa interioară ca să mă uit la meciul din Piaţa Universităţii, mai ales că e aranjat ca să intre în prelungiri, iar ultraşii or să primească exact ce-au mai primit, o mustrare verbală sau una scrisă, ca pe vremea pionierilor indisciplinaţi. M-am uitat, în schimb, numai cu ochii şi cu mintea, la Mastersul de snooker de la Londra. Mă uit mai des la snooker decît la fotbal, fiindcă snookerul e unul din acele sporturi unde rezistenţa psihică vine înaintea celei fizice, iar mintea publicului e activă şi concentrată deodată cu a jucătorilor. Ce-i foarte deosebit la întrecerile de biliard e că mintea cere un antrenament de durată, trupul slujind acestui antrenament spiritual intens. Condiţia fizică e importantă, întrucît o finală mondială de 33 de partide e un infern pentru organism. Dacă un fotbalist ratează un 11 metri din cauza tensiunii interioare, un jucător de s

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum 42 minute
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum 33 minute
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°