Nu, nu vă gîndiți la sensul conspirativ al show-ului TV Big Brother. Ci în sensul în care Leo Messi trebuie să gestioneze problema fratelui mai mic și mai alintat
Mereu mi s-a strîns inima în fața fraților mai mari. Primesc într-o bună zi pe cineva lîngă ei, în casă, și totul își transformă, aproape brusc, și forma, și conținutul. În special atunci cînd micuțul este frate vitreg. Într-o tentativă de autoliniștire, își zic: “Lasă, e doar un puști, nu are cum să fie atît de rău”. De cele mai multe ori, nici nu este. Probabil că nici în cazul Messi-Neymar nu va fi la infinit.
Dar în derbyul cu Real Madrid s-a văzut.
S-a văzut cum fratele mai mic, la primul El Clasico din viața lui, nu a tremurat, ci s-a cățărat deasupra emoțiilor, cîștigînd practic un meci. Nu pe cel mai spectaculos și cel mai frumos din istorie, dar totuși Meciul. S-a cățărat pe supărarea lui Messi, bosumflat, absent, neobișnuit cu schimbarea. Exact ca un frate mai mare care are revelația primejdiei. Primejdia de a fi dacă nu înlocuit, cel puțin dublat. Orice modificare de statut destabilizează un strop.
Pe de altă parte, frații mai mari sînt șmecheri. Pe lîngă faptul că mereu au mai multe fotografii de familie, au și experiență și orgoliu. Te poți baza pe ei, chiar dacă în anumite momente par plictisiți și fără chef. Mulți spun că acesta a fost cel mai slab El Clasico la care a participat Leo Messi vreodată. Din fericire, este încă departe de a fi ultimul.
Sîmbătă însă, cel tînăr s-a hrănit din apatia celui mai mare. Vai, am ajuns să-l considerăm pe Messi bătrîn, la 26 de ani, totuși nu în direcția cea mai pură, doar pentru că a apărut Neymar, impetuos și decis, în peisaj. Vestea bună este că, uneori, după ce frații mari depășesc șocul și se obișnuiesc cu ideea, rivalitatea care le arestează temporar picioarele și creierul se preschimbă în concurență pozitivă. @N_P
