Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Londra, printre cele mai "murdare şi neprietenoase" capitale turistice; Tokyo, cel mai apreciat oraş

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 14 decembrie 2012 ·

Londra este renumită în întreaga lume drept locul ideal pentru cumpărături, dar, când vine vorba despre valoarea banilor şi curăţenie, capitala Marii Britanii este printre cele mai puţin apreciate de turiştii care au răspuns unui sondaj TripAdvisor.

În cercetarea online realizată de site-ul de turism TripAdvisor au fost incluse 40 de capitale - destinaţii turistice din întreaga lume, Londra plasându-se la coada clasamentului, pe penultimul loc, fiind astfel unul dintre cele mai "neprietenoase, murdare şi scumpe oraşe" din lume.

La capitolul putere de cumpărare, Londra s-a clasat pe locul 35, în timp ce pe primul loc, potrivit celor 75.000 de respondenţi la sondaj, s-a situat Lisabona.

Studiul realizat de TripAdvisor a clasificat cele 40 de oraşe la alte nouă categorii - de la atitudinea localnicilor faţă de turişti până la curăţenia de pe străzi şi la transportul public.

Astfel, turiştii au votat Londra drept al patrulea cel mai bun oraş al lumii pentru cumpărături, după New York, Bangkok şi Dubai, şi al cincilea cel mai bun oraş din lume din punct de vedere al serviciilor de taxi. Însă aprecierile pozitive cu privire la capitala Marii Britanii se opresc aici pentru că turiştii care au răspuns la sondaj i-au acordat punctaje slabe la restul categoriilor avute în vedere.

Potrivit sondajului, Londra s-a plasat pe locul 39 (penultimul) la capitolul ospitalitatea localnicilor, pe locul 12 din punct de vedere al amabilităţii taximetriştilor, pe locul 26 la curăţenia de pe străzi şi pe locul 17 din punct de vedere al uşurinţei cu care se poate ajunge dintr-un punct în altul al oraşului. Un punctaj apropiat a primit şi transportul public, Londra plasându-se astfel pe locul 15 din acest punct de vedere. Dacă banii nu au prea mare valoare în Londra - locul 35 din 40 - oraşul rămâne totuşi una dintre destinaţiile preferate de amatorii de cumpărăt

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 40 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 25 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 41 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 15 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°