Compania aeriană low cost Blue Air va înregistra în acest an o creştere cu circa 5% a numărului de pasageri şi a cifrei de afaceri, a anunţat, marţi, Gheorghe Răcaru, preşedintele holdingului din care face parte Blue Air.
'În acest an, vom creşte cifra de afaceri cu circa 5%, până la 160 milioane de euro, şi la fel numărul de pasageri, la 1,6 milioane pasageri transportaţi', a spus Răcaru, în cadrul unui seminar dedicat aviaţiei.
În 2010, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 150 milioane de euro, la 1,5 milioane pasageri transportaţi.
Venitul înregistrat de compania aeriană Blue Air pe locul în aeronavă s-a dublat în ianuarie - februarie 2011 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2010, a declarat directorul general al Blue Air, Sherif Ussama, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
'Venitul pe loc s-a dublat în primele două luni ale anului 2011, comparativ cu ianuarie-februarie 2010. În acest an avem aproape acelaşi număr de aeronave ca şi anul trecut. Am schimbat doar tipul aeronavelor şi am optimizat destinaţiile. Acestea sunt schimbări strategice pe care orice companie le face, indiferent dacă parcurge o perioadă de criză sau nu. Acest lucru nu înseamnă că schimbările reflectă un dezastru. Faptul că se schimbă rutele în funcţie de orarul vară - iarnă nu este un dezastru', a afirmat Sherif Ussama.
Potrivit reprezentanţilor companiei, Blue Air a introdus 4 destinaţii noi şi mizează pe succesul rutei Bucureşti Lisabona.
'Am reintrodus Lisabona, destinaţie care promite mult nu numai pentru perioada verii. Portugalia va atrage mulţi turişti în această vară, deoarece turoperatorii au introdus oferte avantajoase', a menţionat directorul general al Blue Air.
În 2011, compania estimează că cererile pe segmentul charter va scădea.
'În 2011 ne aşteptăm să avem mai mult