Cântăreaţa şi compozitoarea scoţiană Annie Lennox, fost vocalistă a formaţiei Eurythmics, a fost numită ambasadoare internaţională a bunăvoinţei în programul Naţiunilor Unite pentru lupta împotriva SIDA. "Brutalitatea zilnică cu care se confruntă milioane de femei şi copii este inacceptabilă", a declarat Lennox, referindu-se la problema SIDA, după numirea sa în această funcţie. "Dacă vrem să punem capăt ciclului de devastare umană provocată de epidemia de SIDA, trebuie să abordăm chestiunea drepturilor de care trebuie să beneficieze femeile şi fetele, şi să punem sub semnul întrebării statutul lor de cetăţeni de categoria a doua, fapt care amplifică riscurile de contractare a virusului HIV", a adăugat cântăreaţa, citată de Agerpres.
Annie Lenox, în vârstă de 55 de ani, care a devenit celebră în anii 80 cu formaţia Eurythmics - mai ales cu piesa 'Sweet Dreams' din 1983 -, şi-a dedicat ultimii ani activităţilor legate de programe umanitare. În octombrie 2007, a lansat campania numită SING, al cărei obiectiv era de stimulare a sprijinului oferit femeilor şi copiilor cu SIDA, în sudul Africii.
"Cum este posibil ca cineva să nu fie mişcat de vocea lui Annie Lennox?" - s-a întrebat directorul executiv al ONU/SIDA, Michel Sidibe, care şi-a exprimat convingerea că incredibila pasiune şi prezenţa artistei vor contribui la creşterea nivelului de conştientizare a greutăţii imense pe care HIV o presupune pentru femei şi copii. În cadrul primei sale aparţii în calitate de ambasadoare a bunăvoinţei în programul ONU/ SIDA, Lennox va participa alături de Sidibe la mai multe conferinţe pe tema drepturilor femeii, care vor fi susţinute la Washington, între 7 şi 9 iunie.
Cântăreaţa şi compozitoarea scoţiană Annie Lennox, fost vocalistă a formaţiei Eurythmics, a fost numită ambasadoare internaţională a bunăvoinţei în programul Naţiunilor Unite pentru lupta împotriva