Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Boc e perfect. Şi-a băgat UE coada şi a stricat totul

Publicat in Gandul, joi 16 iunie 2011 ·

Guvernul Boc nu poate salva România din haos pentru că îl sabotează UE. El vrea să atragă fonduri europene dar nu poate pentru că ţara este împărţită pe judeţe şi nu pe regiuni. Iar fondurile UE sunt făcute special pentru a fi atrase de regiuni, deci România este dezavantajată din start la acest capitol faţă de alte state, care au norocul de a nu avea judeţe atât de mici. Cel puţin asta a lăsat de înţeles premierul când a declarat, referindu-se la necesitatea reîmpărţirii administrativ-teritoriale, că dacă "Nu facem asta, nu avem bani europeni după 2013".

Comisia Europeană însă, într-un răspuns oficial, la solicitarea gândul, a explicat că nu are nicio legătură împărţirea administrativ-teritorială cu absorbţia şi că, dacă are, oricum nu cu împărţirea administrativ-teritorială de acum a României, pe baza căreia, de altfel, ţara noastră a încasat deja bani din fonduri comunitare.

Nu cei peste 3.100 de primari din România (dintre care aproape 1.000 sunt ai PDL) sau cei 40 de preşedinţi de consilii judeţene (dintre care 13 ai PDL) sunt de vină pentru că nu se atrag fonduri europene.

Nu corupţia, jocurile politice, birocraţia şi incompetenţa sau delăsarea sunt motivele pentru care administraţia publică nu este în stare să ia gratis bani de la Uniune, ci faptul că România are judeţe. E drept, premierul a revenit ulterior şi a explicat că, de fapt, a vrut să spună doar că va fi mai uşor să se atragă fonduri europene dacă ţara ar fi împărţită pe regiuni.

Tot din cauza UE românii vor plăti taxă de autostradă. Cel puţin aşa a declarat şefa Transporturilor, Anca Boagiu, pe 7 iunie. "Este una din condiţiile impuse de UE şi acceptată de Guvern", a explicat ea.

La câteva minute după declaraţia ministrului, şefa CNADNR, unde salariile unor directori tocmai ce au fost majorate cu 75%, a declarat că se vor percepe taxe pe toate autostrăzile, nu doar pe c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 8 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 5 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 12 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°