4.000 de pensionari doljeni au depus cereri pentru bilete de tratament fără să se mai „omoare“ pe la cozi. Cererile sunt prelucrate pe calculator şi „câştigă“ cine obţine punctaj mai mare.
De câteva săptămâni, de când au început să se depună cereri pentru biletele de tratament, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Dolj înregistrase aproximativ 4.000 de astfel de cereri de la pensionari. În anii anteriori, la începutul lunii decembrie, într-o singură zi se înregistrau 15.000-17.000 de cereri, iar oamenii se călcau în picioare, stând la rând în frig zeci de ore. Noul sistem de prelucrare a cererilor de bilete de tratament se aplică la nivel naţional şi presupune selectarea pensionarilor în funcţie de punctajele obţinute. În acest fel, s-a făcut ordine la ghişeele CJP.
Marţi dimineaţă, doar câteva persoane stăteau la rând la CJP Dolj pentru a-şi depune cererile. „Este mai lejer acum, dar să vedem dacă mai prindem bilete. Acum facem doar opţiunile şi să vedem ce va fi de acum încolo. Oricum, la rând stăm foarte puţin“, a spus Olivia Stanciu, de 72 de ani.
„Nu mai contează numărul de ordine, dar să vedem dacă mai prindem bilet că am mai fost şi altă dată, dar sunt pensionară pe caz de boală“, a arătat şi Ştefania Troacă, de 56 de ani. În plus, persoanele care solicită bilete de tratament în vară pot merge la Casa de Pensii cu 40-50 de zile înainte de data respectivă.
„S-au depus cereri mai puţine, pentru că oamenii nu se mai înghesuie. Cei mai mulţi care au venit sunt cei care pleacă la tratament în februarie şi martie. Acum cererile sunt prelucrate pe calculator şi oamenii primesc anumite punctaje“, a spus directorul CJP Dolj, Daniel Baciu. Acesta a mai spus că persoanele care au mai fost la tratament anii anteriori prin CJP sunt nemulţumite de noile prevederi, însă de la Bucureşti s-a luat decizia să se dea posibilitatea şi altor pensionari să mer