Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sacrificiu pentru excelenţă: Cosmina Albulescu, olimpica de aur la geografie: „Am slăbit cinci kilograme din cauza mâncării japonezilor!”

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

Tânăra, elevă a Colegiului Naţional „Costache Negri” din Galaţi, s-a întors azi-noapte în Galaţi, după performanţa deosebită obţinută la Kyoto, la Olimpiada Internaţională de Geografie. Este mândră că a reprezentat România şi spune că n-ar pleca niciodată din această ţară. Cosmina Albulescu s-a îndrăgostit de geografie acum trei ani, asta după ce a avut o altă pasiune prelungită: informatica. Profesoara care a dus-o, în aceşti trei ani, pe culmile performanţei - Gina Burghiu - spune că a simţit pasiunea din Cosmina pentru această materie, dar chiar şi aşa, a testat-o la clasă. „În momentul în care i-am dat zece teme de făcut şi a doua zi mi-a mai cerut încă zece, asta în condiţiile în care ceilalţi colegi ai ei nici măcar nu reuşiseră să le termine pe cele 10, mi-am dat seama de dragostea pe care această tânără o are pentru geografie”, povesteşte Gina Burghiu.

Cosmina nu a vorbit decât despre mândria de a reprezenta România în această fază a competiţiei, spunând că sacrificiile au fost minore în raport cu gustul succesului. „Aş vrea să calc pe urmele doamnei profesoare şi să încerc să-i învăţ şi pe alţii ceea ce am învăţat eu. Nu vreau să plec din ţară, chiar şi facultatea o voi face în România”, mărturiseşte tânăra.

Extrem de mândră este şi directoarea Colegiului Naţional „Costache Negri”, Andra Ionescu. „Este prima medalie olimpică internaţională pe care o obţine un elev de-al nostru şi pentru asta trebuie să-i mulţumim, atât Cosminei cât şi doamnei profesor”, spune Andra Ionescu.

Pe lângă satisfacţia aurului olimpic, Cosmina s-a ales şi cu un cec de 3.000 de lei oferit de primarul Marius Stan. Aceeaşi sumă a primit-o şi Gina Burghiu, profesoara Cosminei. „Este un mic cadou, dar care cred că pică bine în contextul subfinanţării învăţământului”, a precizat Marius Stan. Cosmina nu ştie deocamdată ce va face cu banii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 54 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 4 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 5 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°