Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mititelu l-a turnat pe ”Naşu” la UEFA

Publicat in Libertatea, joi 10 noiembrie 2011 ·

Declaraţiile făcute de Mircea Sandu în urmă cu două zile l-au făcut pe Adrian Mititelu să ia atitudine. Astfel, Mititelu a trimis la UEFA înregistrarea video cu declaraţia lui Mircea Sandu, dar şi traducerea în limba engleză şi franceză. Declaraţiile făcute de Mircea Sandu în urmă cu două zile l-au făcut pe Adrian Mititelu să ia atitudine. Astfel, Mititelu a trimis la UEFA înregistrarea video cu declaraţia lui Mircea Sandu, dar şi traducerea în limba engleză şi franceză.

Deţinătorul brandului Universitatea Craiova aşteaptă acum ca forul european să-l suspende din cauza declaraţiei făcute marţi seară. Mircea Sandu este membru in Comitetul Executiv al UEFA. ”Nu o să am linişte până nu o să-l termin pe acest Sandu Mircea”, îşi anunţă Mititelu planul diabolic, conform onlinesport. ”Ziariştii elveţieni au fost încântaţi de această înregistrare. Se dovedeşte că Sandu Mircea îl termină şi pe Platini”, a mai spus Mititelu, conform aceleiaşi surse.

”FIFA şi UEFA sunt căcăcioase”

Mircea Sandu a cedat nervos atunci când a fost întrebat ce părere are despre comunicatul UEFA, for care a anunţat că nu va interveni în problema Craiova - DNA - FRF. ”Păi nu se implică, domne, ce să facă UEFA, că FIFA şi UEFA sînt mai căcăcioase decît oricine acum, pentru că au problemele cu FC Sion şi le e frică să dea şi un cuvînt. FIFA este cea care m-a obligat să trec în statututul FRF, conform articolului 64. Păi, nu am statutul cadru pe care ni l-au trimis, cu obligaţiile cadru? Dacă FIFA nu catadicseşte să ia decizii, atunci să se ducă, domne, toată lumea în civil, ce mă interesează pe mine!? O să ajung să desfiinţez instanţele sportive, să se judece 6 luni de zile un caz de eliminare, cum a fost cea a lui Papp”, a spus Sandu la gsptv.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetița de 2 ani și jumătate din Dolj, dată dispărută, a fost găsită moartă la câțiva metri de casă, într-o zonă cu vegetație deasă

Ziare.com acum 21 minute
Fetiţa de doi ani şi jumătate din judeţul Dolj care fusese dată dispărută, luni, a fost găsită moartă, la câteva sute de metri de casă. Informaţia a fost confirmată pentru News.ro de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Fetiţa a

Ploi și vijelii în cea mai mare parte a țării, până joi seară. Avertizare cod galben pentru mai multe județe - HARTĂ

HotNews acum 31 minute
Ploile se extind și vor cuprinde cea mai mare parte a țării, începând de marți și până joi seară, anunță meteorologii, care au emis și o avertizare cod galben pentru mai multe județe. Ploaie torentialaFoto: Shutterstock Conform Administrației Națion

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara, ajută tinerii să găsească programul de studii care li se potrivește

Press Alert acum 25 minute
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elev

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Cod galben de PLOI și FURTUNI în România! Vremea rea va cuprinde întreaga țară

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi și furtuni severe pentru mai multe județe din nordul și estul țării. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea pentru întreaga țară. Astfe

ZF: AnimaWings anunţă o nouă rută externă, Bucureşti – Stockholm, operată din 1 octombrie 2024

Mediafax acum 22 minute
AnimaWings, companie deţinută de fraţii Cristian şi Marius Pandel, fondatorii Christian Tour, anunţă o nouă rută externă, Bucureşti – Stockholm, operată din 1 octombrie 2024, relatează Ziarul Financiar. Biletele pentru această cursă sunt deja la vân

Sondaj INSCOP: Alianța PSD-PNL are 43,7% dintre intențiile de vot la europarlamentare / Suma voturilor PSD și PNL la locale, semnificativ mai mare decât scorul alianței lor / Ce procente au restul partidelor

HotNews acum o ora
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile europarlamentare, cu 43,7%%, urmată de AUR-17,5% şi de Alianţa Dreapta Unită- 14,1%, relevă un sondaj realizat săptămâna trecută de INSCOP la comanda News.ro, procentele

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 4 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Mii de persoane sunt evacuate în Papua Noua Guinee din cauza alunecării de teren încă active care a îngropat de vii peste 2.000 de oameni

HotNews acum 55 minute
Mii de rezidenţi au primit marţi ordine de evacuare din calea unei alunecări de teren încă active în Papua Noua Guinee după ce porţiuni ale unui munte s-au prăbuşit şi au îngropat de vii peste 2.000 de persoane, potrivit unei estimări iniţiale, info

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°