Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ţinem gelozia sub control. ŞASE trucuri utile pentru cei stăpâniţi de nesiguranţă

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 octombrie 2012 ·

Gelozia are un aspect pozitiv uneori şi semnifică interesul faţă de continuarea relaţiei, însă în cazul în care este exagerată ea devine o dificultate pentru ambii parteneri şi poate conduce la despărţire. Sursa: SHUTTERSTOCK

Sentimentul de gelozie se manifestă diferit: pe când bărbaţii sunt mai înclinaţi să-şi interogheze partenerele în legătură cu natura sexuală a unei aventuri, femeile sunt mai interesate dacă partenerul lor era îndrăgostit de cealaltă femeie. Vă prezentăm, mai jos, câteva trucuri cu ajutorul cărora puteţi stăpâni sentimentele proprii de gelozie şi ale partenerului.

Când gelozia pune stăpânire pe tine

1. Ai încredere în sentimenele partenerului şi nu te grăbi să sari cu acuzaţii nefondate. În loc să începi să-l baţi la cap imediat ce te-a supărat cu ceva, mai bine încearcă să clarifici totul după ce te-ai calmat şi atunci şi celălalt va fi mai dispus să-ţi explice situaţia.

2. Gândeşte pozitiv, cu cât faci mai multe scenarii în ceea ce priveşte intenţiile ascunse ale partenerului sau ale celor cu care interacţionează, cu atât sentimentul va deveni mai puternic şi mai dominant. În cazul în care nu ai o dovadă clară că îţi este infidel, nu trebuie să te îngrijoreze nimic. Şi cu cât vei face mai puţine presupuneri, cu atât mai repede vei scăpa şi de sentimentul de gelozie.

3. Ocupă-ţi timpul cu ceva, decât să te gândeşti la posibilele infidelităţi ale celui de lângă tine, mai bine ieşi în oraş cu prietenii sau găseşte-ţi diferite hobby-uri care să-ţi distragă atenţia de la sentimentele de nesiguranţă.

Când celălalt este gelos

1. Află care este sursa geloziei dacă simţi că ai un partener gelos, primul lucru pe care îl poţi face este să afli motivul pentru care este nesigur şi să îl convingi de dragostea ta şi că nu te gândeşti să îi trădezi încrederea.

2. Spune-i să se concentre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 49 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 52 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 33 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°