Campionatul judeţean de raliuri tehnico-aplicative şi-a desfăşurat şi etapa a treia, "Raliul pescarilor", o competiţie ce a avut ca loc de plecare parcarea de la Primăria Brăila, după care concurenţii au trecut prin Lacu Sărat şi s-au oprit la Complexul turistic de pescuit Albina.
Organizatorul acestui concurs, Motor Sport Club, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, a asigurat un traseu diversificat, astfel încât pentru stabilirea clasamentelor finale să-şi aducă aportul, în mod egal, ambii membri ai echipajului.
Faţă de celelalte concursuri au fost probe speciale noi, cu specific pescăresc, unele care au asigurat şi distracţia în acest concurs.
La start, piloţii şi-au demonstrat abilităţile în arta şofatului în parcarea de la Primăria Brăila, apoi au urmat etapele de navigaţie şi probele speciale cu specific pescăresc, iar la final s-au alcătuit trei clasamente.
Podiumul piloţilor l-a avut pe prima treaptă pe Răzvan Popa, iar pe poziţia a doua şi a treia pe Costel Bălan şi respectiv George Coteţ.
După o dispută foarte strânsă, primele trei locuri la echipaje au fost ocupate în ordine de Răzvan Popa - George Mihăilă, Costel Bălan -Aurică Stănilă, Iulian Coteţ - Costel Gurtavenco.
După ce s-a derulat şi cea mai spectaculoasă probă, slalomul cu barca, Theodor Gurtavenco s-a impus la secţiunea probelor pescăreşti. Locul al doilea i-a revenit lui Daniel Gurtavenco, iar cel de-al treilea lui Nicolae Chiosea.
"Acest nou tip de desfăşurare a competiţiei a fost un succes şi de aceea le mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat în realizarea acestui frumos eveniment şi, nu în ultimul rând, automobiliştilor sportivi de la Motor Sport Club", a declarat George Mihăilă, preşedintele clubului organizator. Campionatul judeţean de raliuri tehnico-aplicative şi-a desfăşurat şi etapa a t