Articulat ritos amuzat, fals suna in gura teutonului amic Mihai Ursachi in coloarea lui germanica, reactie la vulgaritatea ce bintuia trotuarele unui Iasi ce cunoscuse si el cindva fragranta cafenelei. Trotuare batute totusi de amindoi cu perfida metoda. Interbelicii preferau sa spuna fals, preluat, acesta, din germanul falsch, cind germana inca statea bine in Regat, ingaduita, politicos, de o privilegiata franceza de familie, pina ce si ea a cedat definitiv, dupa razboi, expansivei engleze.
Articulat ritos amuzat, fals suna in gura teutonului amic Mihai Ursachi in coloarea lui germanica, reactie la vulgaritatea ce bintuia trotuarele unui Iasi ce cunoscuse si el cindva fragranta cafenelei.
Trotuare batute totusi de amindoi cu perfida metoda.
Falsul acesta nu era falsul din muzica, nici cel practicat cu superbie de acel trompe-l'oeil-ul artei de salon opulent, cu atit mai putin - ca sa fim... falsi enciclopedici - provocatorul Les Faux-Monayeurs al lui Gide inca necunoscut. Era, pur si simplu, verdictul neiertator aplicat nesinceritatii.
In dialogul cafenelei sau in arena politicii.
Cafeneaua e deocamdata aici, in atelieru-mi de pe Armeana, in fata unei cafele negre. Inductoare de irepresibile idiosyncrasii.
Era statuia aceea care incepuse sa bintuie si prin Europa imediat postbelica, ostasul sovietic eliberator, cu bratul sting pe sabia de linga sold, in cel drept tinind la piept pruncul emblematic. Ce sansa colosala a avut continentul, opunindu-se cu imediata inteligenta perfidului prefabricat asiatic! Din seria hidoseniilor tip Vera Muhina. Dar si productiilor pe banda ale artistilor poporului de pe Dimbovita, nu?, dosite, in 1989, cu panicata devalmasie, in subteranele sinistrelor sedii. Insusi clasicul Ilici, uitat in balarii, dupa ce fusese dat jos de pe soclul din fata Casei Scinteii.
Compozitia in care acelasi serafic Ilici a