Profesorul Luminiţa Roşca, de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea din Bucureşti, a publicat în limba franceză volumul "La sphѐre publique, la democratisation de la vie sociale et politique et les medias en Roumanie", la Editura Tritonic.
Autoarea Luminiţa Roşca delimitează, în volumul "La sphѐre publique, la democratisation de la vie sociale et politique et les médias en Roumanie", editat de Tritonic, noţiunile de comunicare, de comunicare publică şi de spaţiu public.
Volumul, apărut în colecţia Comunicare Media, contine analize solide ale conceptului de sferă publică , cu trimiteri la media europene, la media în societatea românească postcomunistă şi la procesul de consolidare democratică între 2000 şi 2010 în sistemul mediatic românesc.
Reperele spaţiului public
Capitolele din "La sphѐre publique, la democratisation de la vie sociale et politique et les médias en Roumanie" evidenţiază repere esenţiale ale configurării noţiunii de spaţiu public: comunicarea publică şi comunicarea de masă, autoritatea publică şi exerciţiul public al raţiunii. Ipoteza de la care a pornit autoarea este că absenţa spaţiului public ca loc şi mod al dezbaterii şi a circulaţiei libere a ideilor a influenţat anomia socială din România, determinând pervertirea valorilor.
Teoriile dezvoltate fac referinţă la configurarea politică şi ideologică a totalitarismului (Raymond Aron), a psihologiei maselor , a relaţiei simbiotice dintre evoluţiile istorice ale media si cele ale sferei publice. .Autoarea construieste de asemenea o necesară sinteză teoretică privind spaţiul public (Hanna Arendt, Jurgen Habermas, Patrick Charaudeau, Bernard Miège, Peter Dahlgren, Peter Schlessinger, Manuel Castells).
De asemenea, în anexele volumului se regăsesc, alături de referinţele unei bogate bibliografii, Rezoluţia Parlamentului Europ