Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Multe şcoli, în pericol să ardă din temelii

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 26 octombrie 2012 ·

Multe unităţi de învăţământ din judeţ nu respectă normele de apărare împotriva incendiilor, altele nu au planuri de evacuare deşi legea care obligă la întocmirea acestora a intrat în vigoare în urmă cu şase ani.

Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea au participat, ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, la şedinţa cu directorii de şcoli. Deşi în fiecare an şcolar fac acest lucru, şi de această dată pompierii le-au cerut directorilor să aplice cu mai mare seriozitate regulile de apărare împotriva incendiilor.

Totodată, pentru a fi pregătiţi în orice moment de ce e mai rău, pompierii le-au solicitat directorilor să organizeze exerciţii de alarmare. „Pe fiecare semestru va trebui ca fiecare şcoală să facă o simulare a exerciţiilor de urgenţă, dar dacă vor să participe şi pompierii, directorii trebuie să anunţe la început de lună, pentru a şti cum să îşi organizeze activităţile“, a declarat locotenent colonel Ovidiu Oprea, șef Serviciu prevenire în cadrul ISU.

Acesta a precizat că multe unităţi de învăţământ, unde nu au fost respectate normele de protecţie în caz de incendiu, au fost sancţionate. Astfel de sancţiuni vor fi aplicate în continuare, până la remedierea tuturor problemelor. „Din păcate, multe din enunţările pe care le voi face se repetă de mult timp şi datorită acestui fapt a trebuit să apelăm la regulament. Nu există dotare cu mijloace de stingere în caz de incendii. În şcoli nu există stingătoare, hidranţii din interior nu sunt ţinuţi în stare de funcţionare. Nu sunt prevăzute sisteme acustice de alarmare în cazul situaţiilor de urgenţă. Personalul TESA nu este calificat şi instruit. Să aveţi grijă că se desfăşoară şi procesul electoral, să daţi atenţie, să reparaţi sobele. În primul rînd este vorba de viaţa copiilor“, a adăugat Ovidiu Oprea.

Concursurile pompierilor tot mai pu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 42 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

PSD: Anchetele penale produc dezastru în USR / Lovitură primită de Clotilde ARMAND chiar de la o colegă de partid

Gandul acum 3 ore
Social-democraţii acuză USR de ipocrizie și anunță că lupta anticorupție promovata de aceștia „și-a pierdut substanța”. Totodată, PSD a menționat cazul viceprimarului municipiului Braşov, Flavia Boghiu, trimisă în judecată după ce a fost inculpată d

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°