Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Naşul" admite că Piţurcă ar putea fi schimbat

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Mircea Sandu, preşedintele FRF, s-a arătat dezamăgit de faptul că tricolorii au ratat califi carea la Cupa Mondială de anul viitor şi a precizat că tricolorii ar putea avea un alt selecţioner în campania pentru Euro 2016.

Pentru prima dată de când naţionala României a ratat calificarea la Cupa Mondială programată anul viitor în Brazilia, Mircea Sandu, preşedintele FRF, a vorbit în presă. Şi tot în premieră, "Naşul" a admis că selecţionerul Victor Piţurcă ar putea să nu mai conducă prima reprezentativă în campania de calificare pentru Campionatul European din 2016, deşi mai are încă doi ani de contract.

N-au mai vorbit după barajul cu Grecia Pe 16 decembrie, Comitetul Executiv al FRF va analiza activitatea selecţionerului la naţională în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014. Până acum, Mircea Sandu amintea tot timpul că obiectivul lui Piţurcă este calificarea la Euro 2016. Acum, însă, nu şi-a ascuns dezamăgirea cauzată de ratarea calificării la Mondiale.

"Am reuşit foarte puţin în cele două meciuri cu Grecia. Nu întâmplător am fixat ca obiectiv calificarea la Campionatul European din 2016, nu se putea mai mult acum. Indiferent cine va fi antrenorul echipei naţionale, cred că va avea un obiectiv uşor de îndeplinit! Se califică la Euro 2016 primele două clasate din fiecare grupă şi cele mai bune cinci naţionale dintre cele care vor termina pe locul 3", a declarat Mircea Sandu, la Dolce Sport.

Şeful FRF a recunoscut, la acelaşi post de televiziune, că n-a mai avut niciun dialog cu Piţurcă de la barajul cu Grecia: "Cred că şi el e supărat după ratarea calificării. Să fim însă corecţi şi să spunem că nu ar fi fost suficiente pentru ocuparea locului 2 cele 19 puncte pe care le-am strâns în grupă, dacă Olanda n-ar fi bătut tot".

La Euro 2020, Bucureştiul ar putea găzdui trei meciuri din grupă şi unul din "sferturi"

Mircea Sandu, preşe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°