Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început expediţia Fălticeni-Gibraltar, 4.000 de kilometri la pas prin Europa

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 2 martie 2013 ·

Vineri, 1 martie, la ora 8.00, doi fălticeneni, Călin Dănilă şi Ioan Cojocaru, au pornit pe jos, într-o călătorie de 4.000 de kilometri. Expediţia a pornit din faţa Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, unitate de învăţământ unde Călin Dănilă este profesor de educaţie fizică şi sport, iar Ioan Cojocaru a fost elev.

La plecare, cei doi temerari i-au avut alături pe primarul Cătălin Coman şi viceprimarul Gheorghe Aldea, Leonte Giani – preşedintele Alianţa Sindicatelor de Învăţământ Suceava, colegii de catedră, elevii liceului, soţiile celor doi, prietenii şi membrii Academiei de Aventură „Pământul Viu”. Înainte de plecare, mama lui Ioan Cojocaru le-a oferit celor doi mărţişoare şi ceai fierbinte.

„Ne-am propus să începem drumul nostru de la Colegiul pentru că toţi colegii ne-au sprijint foarte mult, material, cu inimile, cu gândul, şi pentru asta tuturor le mulţumesc. Îi mulţumesc şi lui Dan Purdilă pentru atelajul pe care ni l-a făcut şi cu ajutorul căruia putem să transportăm cele necesare pe o distanţă de 4.000 de kilometri, dar şi sponsorilor fără de care deplasarea noastră ar fi imposibilă”, ne-a declarat Călin Dănilă.

Traseul a fost calculat folosind aplicaţia Google Maps, se vor utiliza drumurile cele mai scurte şi mai puţin aglomerate, fiind excluse drumuri forestiere şi alte trasee. Planul celor doi este de a călători urmărind drumurile naţionale sau cele judeţene (mai puţin aglomerate) din România, Ungaria, Slovenia, Italia, Franţa şi Spania, ajungând şi în câteva din marile oraşe ale Europei, precum Ljubljana, Veneţia, Genova, Marsilia, Valencia sau Barcelona. Punctul final al aventurii este Tarifa, un mic orăşel din Andaluzia, mai exact Punta del Tarifa, cel mai sudic punct al continentului european.

Sarcini bine stabilite pentru fiecare pe timpul călătoriei

Ioan este absolvent al Facultăţii de Geografie din

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°