Mesajul a fost trimis. Multumesc!

21 de medici şi 67 de asistente devin angajaţi ai Primăriei

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 17 martie 2009 ·

În aceste zile, viceprimarul Adrian Gabor şi directorul Direcţiei de Servicii Sociale, Mariana Topoliceanu, vor prelua de la Direcţia de Sănătate Publică toată gestiunea legată de cabinetele medicale din unităţile de învăţământ de pe teritoriul municipiului Braşov. În acest fel se va pune în aplicare Ordonanţa de Urgenţă nr. 162/2008, prin care se prevede ca autorităţile locale să primească atribuţii şi competenţe pentru ca, o dată cu finanţarea adecvată a unităţilor sanitare spitaliceşti, să poată lua decizii pentru îngrijirea sănătăţii populaţiei din zonă. Este vorba de personalul medical care îşi desfăşoară activitatea în şcolile şi liceele oraşului, precum şi cei de la Universitatea „Transilvania”. Consilierii locali PD-L Daniela Felegean şi Mihai Costel spun că în această ordonanţă se specifică faptul că de la bugetul local vor fi asigurate cheltuielile cu salariile acestor cadre medicale, precum şi cele cu medicamentele şi materialele necesare, însă nu se spune nimic despre dotarea şi modernizarea cabinetelor din şcoli, licee şi universitate, din punct de vedere al asigurării cheltuielilor. „Trebuie găsită o sursă de finanţare, deoarece aceste cabinete medicale trebuie să aibă un anumit standard, care acum este deficitar. Este posibil să fie accesate fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional. Acest lucru îl vom verifica în perioada următoare”, susţine Mihai Costel.

Prin punerea în aplicare a acestei prevederi legale, organigrama Direcţiei de Servicii Sociale se va mări cu Compartimentul de asistenţă medicală din unităţile de învăţământ, care va avea 21 de medici şi 67 de asistente medicale.

În acest sens, în scurt timp va avea loc o dezbatere publică cu directorii din unităţile de învăţământ, precum şi cu medicii, după care se va realiza un plan de investiţii. În aceste zile, viceprimarul Adrian Gabor şi directorul Direcţiei de Servici

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°