Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăvara bulgară: cetăţenii recurg la gesturi extreme pentru a condamna corupţia elitei politice

Publicat in Adevarul, joi 9 mai 2013 ·

Protestele masive din Bulgaria în ultimele trei luni au provocat mai multe cazuri de sinucidere prin incendiere. Aceste gesturi extreme au scopul de a atrage atenţia asupra corupţiei care domină elita politică, ce este implicată în crima organizată. Aşteptările bulgarilor sunt pesimiste, iar puţini cred că alegerile parlamentare de duminică vor aduce schimbări semnificative. Pe 20 februarie, tânărul Plamen Goranov şi-a dat foc în faţa primăriei din oraşul Varna, având cu el o canistră de benzină şi un banner cu un mesaj de protest. „Consiliul oraşului trebuie să demisioneze!”, a strigat Goranov înainte de a se stropi cu benzină, informează publicaţia „Der Spiegel”. Ce a urmat nu se ştie cu exactitate, însă au existat informaţii potrivit cărora tânărul le-a spus paramedicilor din ambulanţă că intenţiona să fie o acţiune de protest, nu o tentativă de sinucidere. Cu toate acestea, Goranov a murit 11 zile mai târziu din cauza arsurilor severe. Prietenii acestuia au încercat să adune dovezi şi să caute martori, însă nimeni nu este dispus să vorbească deschis despre incident, iar autorităţile au refuzat să le pună la dispoziţie înregistrările unor camere de supraveghere care ar fi surprins întreaga scenă. Goranov nu este nici prima şi nici ultima victimă din Bulgaria care şi-a dat foc în perioada recentă. Au mai existat încă alte cinci cazuri ale unor bărbaţi aflaţi în pragul disperării care s-au autoincendiat, însă cazul lui Goranov a fost cel mai mediatizat. Tânărul era cunoscut drept un activist aflat mereu în prima linie a protestelor care au debutat în februarie. El a devenit un erou pentru manifestanţii care au protestat în ultimele trei luni faţă de corupţia guvernului de la Sofia. Sute de mii de bulgari au ocupat străzile din întreaga ţară, în timp ce Varna a adunat 30.000 de protestatari. Prim-ministrul Boiko Borisov a fost nevoit să demisioneze în februarie, ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin preia pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început, iar protocolul va avea "anumite nuanţe", potrivit Kremlinului. La Moscova e lapoviţă - FOTO

News.ro acum 15 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 10 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 29 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Încă opt intersecţii au fost integrate în sistemul de management al traficului

Mediafax acum o ora
„ Am integrat opt noi intersecţii în sistemul de management al traficului. Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, a finalizat lucrările de modernizare şi integrare în BTMS pentru semafoarele de pe axa Bd. Camil Ressu - Bd. Theod

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 41 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 8 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 15 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°