Senatorul John McCain este un veritabil erou american. A fost un aviator curajos, cu o conduita ireprosabila in razboi. Altfel decat razboinicii de salon, care au evitat recrutarea pentru Vietnam, dar abia asteptau sa trimita tineri americani sa lupte in Irak, viata lui McCain nu contrazice flagrant politica sa. In Senatul SUA, chiar daca a sprijinit razboiul din Irak declansat unilateral de presedintele Bush, McCain era gata sa ia atitudine si sa prezinte apasat judecata sa in domenii precum finantarea campaniei electorale si schimbarea climei.
Ca atare, atunci cand McCain, in postura de candidat prezidential, a spus ca – daca va fi ales – va incerca sa lucreze cu politicienii din Partidul Democrat si cu cei independenti si ca va cauta consensul, ne-a venit usor sa-l credem. In definitiv, exact asa s-a comportat in functia de senator. Parea tot mai probabil ca va urmari aceasta abordare si atunci cand il va alege pe colegul de cursa electorala. Bunul sau prieten, senatorul Joseph Lieberman – fost democrat si "uliu in chestiunea razboiului din Irak –, parea sa fie alegerea logica.
Stim insa ce s-a intamplat. Cu o campanie intrata in lancezeala, McCain s-a intins mult spre dreapta: spre fundamentalistii de dreapta din propriul partid. Guvernatorul Sarah Palin a pasit pe scena nationala tragand rafala dupa rafala din arsenalul retoricii.
Orice s-ar putea spune despre viziunile guvernatorului, nimeni nu poate considera ca alegerea acestei "gospodine" de Alaska este un curajos efort de realizare a consensului. Ea a fost adusa la bord, cum ar spune comentatorii in jargonul lor, ca sa electrizeze baza partidului, care consta din adeptii liniei dure, suspiciosi fata de McCain din cauza lipsei sale de entuziasm in probleme care ii preocupa, precum creationismul si interzicerea avorturilor.
Dupa calculele de campan
