Cînd se iuţeşte jocul, străinii Stelei nu mai atacă mingea, ci picioarele adversarilor
De cînd nu mai scutură sacoşele cu premieri pe sub nasul provinciei, lui Gigi Becali nu-i mai ies din gură porumbei, ci curcani aviatici, iar din cînd în cînd şi cîte un elefant cu aripi. În întristarea sa potolită şi cam filozofică, de după egalul cu Vasluiul, finanţatorul cel de curînd strîns la pungă a cugetat adînc, apropo de arbitrajul lui Haţegan: “ În loc să arbitrezi corect, că eşti în Ghencea, ….bla, bla, bla şi pac, pac”.
Carevasăzică, dragă cititorule, am avut pînă acum arbitraje corecte de Ghencea, arbitraje corecte de Ştefan cel Mare, arbitraje corecte de Cluj, arbitraje corecte de Giuleşti, care-s cu totul altceva decît arbitrajele corecte de Bistriţa sau de Craiova. Iar acum, cînd un arbitru vine în Ghencea şi fluieră conform cu regulamentul arbitrajului corect de Vaslui, fotbaliştii sînt derutaţi, iar Lăcătuş, şi el, a ajuns la “limita răbdării”. Avem, prin urmare, şi un al doilea concept: limita răbdării în Ghencea.
Că lucrurile au ajuns la o limită sau, poate, la o scadenţă o dovedeşte şi revolta lui Toja: ”Pentru mine, arbitrajul din această seară a fost un dezastru”. Corect ar fi fost să spună un dezastru de dezastru, pentru că Toja însuşi e un dezastru de fotbalist. Dacă adunăm dezastrele serii în Ghencea, ne ies patru, adică Toja, Kapetanos, Dayro Moreno şi arbitrajul.
E greu să arbitrezi corect un meci în care gazdele practică un atac la om disperat şi primitiv. Jucătorii ieftini care i-au mai rămas Stelei se rup de prea mult avînt şi de prea puţină clasă. Cronicarii Gazetei i-au dat nota 5 lui Haţegan nu pentru că n-a arbitrat corect, ca-n Ghencea, ci fiindcă n-a arbitrat corect, ca-n Europa. Kapetanos e un malac, din categoria N’ Jock, care fuge cu fundu-nainte şi rezolvă cu trînta tot ce viteziştii rezolvă cu driblingul. Şi Dayro e