Micul scandal al „locomotivei blindate” furate bucată cu bucată din Depoul Ițcani a ținut prima pagină a presei centrale (vezi în special Adevărul) și a circulat… ca acceleratul prin sumarele multor ziare județene. Dacă bunele intenții ale celor ce au semnalat penala distrugere a locomotivei 150.1120 ar fi fost susținute și de oarece pricepere în domeniul ceferistic, totul ar fi fost în regulă și salutar. Din păcate, n-a prea fost cazul, așa că am avut a asista la o amuzantă paradă a diletantismului gongoric, cu originea departe, tocmai în caracterizarea postată pe pagina de internet a Institutului Național al Patrimoniului. Chestia cu „locomotiva blindată” e-o aiureală. Seria 150.000, realizată la Reșița, în aproape 200 de exemplare până în 1960, a copiat o locomotivă de succes, cum s-a mai procedat la Reșița și Malaxa, prin achiziționarea de licențe germane și austriece, și cu alte tipuri (142.000, 50.000, 230.000 ș.a.).
Deși a urmat până la virgulă proiectul german, n-a fost mai blindată decât tramvaiul 41. Probabil că legenda „blindării” a născut-o amplasarea celor două panouri deflectoare laterale menite să împiedice coborârea fumului în timpul mersului, dacă nu vor fi avut simplu rol estetic. Altă legendă: tenderul „barcă”, adicătelea, soluție… antiglonț. Ani buni după război, când seria 150.000 s-a construit și-n România, tenderul tot „barcă” a rămas, doar târziu adoptându-se un design mai simplu, alcătuit din linii și unghiuri drepte. Celelalte găselnițe crezute ”antiglonț” derivă, de fapt, din aceea că 150.000 era prima locomotivă modernă, cu așa-numita „marchiză” (cabina mecanicilor) complet închisă, cuplată elastic (burduf) de tender, iluminată și ventilată electric, gândită să ofere oarece confort – amintiți-vă că primele mașini cu aburi erau conduse de mecanici ce-și țineau cu stânga umbrela, să se apere de ploaie…
Măcar din filme s-ar fi
