Primele date ale anchetei desfăşurate de poliţiştii şi pompierii de la Strehaia sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia relevă faptul că pilotul şi copilotul avionului utilitar care a aterizat de urgenţă pe un câmp consumaseră alcool.
Potrivit IPJ Mehedinţi, ancheta a evidenţiat faptul că atât pilotul, cât şi copilotul, cu vârste de 49 şi, respectiv, 55 de ani, aveau alcoolemii cuprinse între 0,30 şi 0,60 mg/l alcool pur în aerul respirat în momentul în care avionul a aterizat forţat.
Celor doi bărbaţi li s-au întocmit dosare penale pentru încălcarea codului aerian şi conducerea unui avion sub influenţa băuturilor alcoolice.
Aterizarea de urgenţă s-a produs ca urmare a unei defecţiuni la motorul aparatului de zbor, în urma incidentului avionul având numeroase avarii.
Dosarul a fost întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia şi a fost înaintat Curţii de Apel Craiova, competentă cu soluţionarea cauzei.
La bordul aparatului de zbor care a aterizat de urgenţă, vineri, pe un câmp, în apropiere de localitatea Strehaia, se aflau trei persoane care nu au fost rănite în urma incidentului.
Citeşte şi
Un avion utilitar a aterizat forţat lângă un sat din Mehedinţi