Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai ieftin iPhone va avea şase culori şi carcasă de fibră de sticlă şi plastic

Publicat in Adevarul, vineri 15 martie 2013 ·

Următoarea lansare aşteptată pe piaţa telefoanelor mobile este cea a următorului iPhone. Noul iPhone ar putea fi de fapt un model mai ieftin, care să se adreseze pieţelor emergente.

Noi detalii au apărut legate de acest telefon misterios despre care se vorbeşte de la sfârşitul anului trecut. El ar urma să fie fabricat din plastic, în loc de aluminiu, iar acum un analist ştie şi cum va arăta.

Ming-Chi Kuo de la KGI Securities a vorbit cu cei de la „Apple Insider” şi a prezentat parcursul pe care îl va avea companie în 2013. Kuo nu este orice analist, previziunile sale anterioare fiind corecte de cele mai multe ori, mai ales în ceea ce priveşte calendarul.

Potrivit analistului, specificaţiile iPhone-ului ieftin au fost decise în 2011, iar compania nu se va schimba brusc din cauza faptului că piaţa s-a extins către gadgeturi cu ecran de 5 inci.

Noul model de iPhone, primul care nu ar fi în categoria high-end, ar urma să aibă „o carcasă de plastic şi fibră de sticlă, foarte subţire”. Materialul va fi rezistent, uşor şi subţire, diferit de clasicele carcase de plastic.

Kuo se aşteaptă ca grosimea materialului din care este fabricat telefonul să fie de 0,4 sau 0,6 milimetri, faţă de plasticul tradiţional, care ajunge la un milimetru.

De asemenea, telefonul ar urma să vină în mai multe culori, asemănător cu linia de iPod-uri lansate odată cu iPhone 5. Potrivit lui Kuo, vor exista între patru şi şase culori.

În privinţa viitorului iPhone, cel mai probabil numit 5S, Kuo spune că ar putea include un senzor de amprentă sub butonul de Home, care va elimina necesitatea parolelor şi va asigura un plus de siguranţă tranzacţiilor prin Passbook.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 20 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 2 ore
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°