Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua maghiarimii la statuia poetului Petofi

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 16 martie 2012 ·

Dacă UDMR a serbat ziua de 15 martie în faţa statuii lui Bernady, reprezentanţii PCM şi CNS şi-au ales ca locaţie pentru a celebra Ziua maghiarilor de pretutindeni, statuia lui Petofi Sandor din Târgu-Mureş. După un moment artistic, au luat cuvântul printre alţii candidaţii Alianţei Civice pentru postul de primar al Târgu-Mureşului respectiv pentru preşedinția CJ Mureş, dr. Benedek Istvan şi Biro Zsolt, care au punctat importanţa zilei de 15 martie în istoria maghiarimii.

Prezent la eveniment, preşedintele PCM Mureş, Laszlo Gyorgy, şi-a exprimat speranţa că maghiarimea, care a ajuns să celebreze ziua de 15 martie separat, va găsi în viitor resurse pentru a fi împreună pentru a marca această sărbătoate. “Semnificaţia zilei de 15 martie rămâne aceeaşi întotdeauna. Să nu uităm că comemorăm o revoluţie care a fost înnăbuşită de marile puteri, şi să nu uităm că şi traiul de azi este comparabil cu cele de atunci. Pentru maghiarii din întreaga lume, 15 martie este cea mai importantă zi, dat fiind faptul că în această zi, cel puţin teoretic ar trebui să fim împreună. Faptic, politicul nu a ajuns la un consens şi nu am reuşit să sărbătorim împreună această sărbătoare. Sperăm că suntem pe drumul cel bun, şi anii viitori vom reuşi să marcăm 15 martie împreună. Dacă avem ceva în comun este această zi de 15 martie, este istoria noastră a maghiarimii. Probabil că în anii ce vor veni maghiarimea va fi împreună, va fi una modernă, şi îşi va cunoaşte istoria şi va şti ce înseamnă această semnificaţie a zilei de 15 martie. În ceea ce priveşte atitudinea populaţiei române, ea este una pozitivă, aşa am constatat, este una se poate de democratică”, a precizat Laszlo Gyorgy, preşedintele PCM Mureş.

Dacă UDMR a serbat ziua de 15 martie în faţa statuii lui Bernady, reprezentanţii PCM şi CNS şi-au ales ca locaţie pentru a celebra Ziua maghiarilor de pretutindeni, statuia lui P

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum 50 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 2 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum 23 minute
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Separatiștii pierd în Catalonia, câștigă socialiștii lui Sanchez

Adevarul acum 12 minute
Partidele separatiste din Catalonia au pierdut puterea pe care-o dețineau de aproape un deceniu, un eveniment extrem de important și nu numai pentru Spania, ci relevant pentru orientările electoratului european care, la un moment dat, se lăsase tent

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum o ora
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că în octombrie nu o să mai avem vize cu SUA

Wall-Street.ro acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu spune că este ferm convins că în octombrie, cel târziu, România nu o să mai aibă vize cu Statele Unite şi că ţara noastră va intra în acest an şi în Schengen cu graniţele terestre. "Eu sunt ferm convins că în Schengen terest

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum 2 ore
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Modificări privind concediile medicale. Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical. Pentru restul afecțiunilor se acordă 7 zile în două etape

HotNews acum 2 ore
​Medicii de familie pot acorda certificat de concediu medical pentru 7 zile calendaristice doar pentru o serie de afecțiuni, pentru un episod de boală, prevede un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări

Horoscop pentru săptămâna 13 - 19 mai 2024. Se anunță multă forfotă în sfera profesională pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 27 minute
Berbec Relațiile sentimentale îți acaparează atenția și eforturile, find vorba despre chestiuni vechi. Este nevoie să-ți reformulezi opiniile privitoare la iubire, implicațiile ei și felul în care îți manifești sentimentele față de cei dragi. Frămân

Vremea

București
acum

14°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

13°
lun.

8°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°