Cum sa pedepsesti Iranul - iata o noua problema mai complexa decat cvadratura cercului. Administratia Bush da tarcoale temei, mai gesticuland, mai amenintand, mai facand presiuni, intarite si de angajamente solemne ca oricum nu va recurge la o ofensiva militara de genul celei din Irak. Dar perfidia negatiilor de acest fel a devenit un caz clasic in diplomatia agresiva a epocii moderne; nu primeau oare chiar Statele Unite, cu cateva ore inainte sa fie bombardate la Pearl Harbor, asigurarea ca Japonia nu le va ataca?
Unii cred ca ceva-ceva tot se va intampla, fiindca nici Israelul, nici SUA nu vor tolera sa vada regimul ayatollahilor dotandu-se cu arma nucleara. Altii sunt de parere ca presedintele Ahmadinejad intinde coarda, refuza inspectiile expertilor atomici si se aliaza cu toti neprietenii actualei administratii tocmai ca sa aiba o baza solida de negocieri cu viitorul presedinte de la Casa Alba. Deci el ar miza si pe dificultatile pe care le intampina trupele americane in Irak, si pe criza de timp in care intra actuala echipa. S-ar putea sa se insele in ambele privinte.
Bush ramane un mare imprevizibil. Deocamdata el raspunde metodic, punct cu punct. Si-a adus aminte ca iranienii cumparasera pe vremea sahului avioane de vanatoare din SUA de tip F-14... Ei bine, interzice pentru o vreme orice export de piese de schimb, numai ca sa nu ajunga la iranieni. Tot asa, administratia americana face puternice presiuni diplomatice pentru a-i convinge pe europeni sa boicoteze mai sustinut Iranul, inclusiv intrerupand investitiile lor acolo sau chiar relatiile interbancare.
Numai ca europenii au o viziune ceva mai nuantata: ei cred ca incapatanarea iraniana ar trebui sa fie imblanzita si cu bata, dar si cu morcovul. In conditiile in care problemele energetice globale indica pretutindeni o crestere a numarului de centrale nucleare, nu i se va putea refuza nic
