Romanul polonezului Marek Halter, „Cabalistul din Praga”, apărut la editura Allfa în categoria Best Seller, este o poveste despre monştri sacri, ştiinţe magice şi războaie religioase petrecute într-o Europă de secol XVI aflată în plină fierbere.
La Praga, în cartierul evreiesc, marele cabalist MaHaRal ţine un ritual secret. Prin magia cuvântului, el insuflă viaţă unui monstru de lut cu puteri nelimitate, menit să-i apere poporul: faimosul Golem.
Vestea ajunge până la marii savanţi ai vremii, Galileo Galilei şi Johannes Kepler, stârnind astfel dispute aprinse. În tot acest timp, David Gans, un tânăr astronom, şi iubita lui, Eva, descoperă că Golemul – teribila făptură fără grai – suferă şi se revoltă. Golemul nu mai poate fi controlat şi se ridică împotriva creatorului său.
Considerat unul dintre „monştrii sacri” ai culturii universale, Golemul este înrudit cu Frankenstein, cu ucenicul vrăjitor sau cu roboţii moderni, iar când legenda lui a ajuns în mâinile unui scriitor talentat ca Marek Halter, rezultatul nu poate fi decât unul spectaculos.
Început oarecum atipic, cu detalii oferite de David Gans despre propria piatră funerară şi despre simbolurile inscripţionate pe ea, romanul oferă amintirea unei lumi de altădată, o lume distrusă pentru totdeauna, a cărei lumină autorul se străduieşte să o păstreze vie în cele 227 de pagini.
FRAGMENTE
„Mă numesc David Gans. M-am născut la Lippstadt, în Westfalia, în anul 1541 al calendarului creştin, adică anul 5301 de la facerea lumii de către Atotputernic, slăvit fie el. Am murit la Praga, şaptezeci şi doi de ani mai târziu. O piatră poartă numele meu în vechiul cimitir evreiesc. Pe ea e gravată o gâscă, deasupra celor şase laturi ale scutului lui David.
Două mici semne, scobite în piatră, care-mi povestesc viaţa. În vremile acelea de demult, scutul, steaua c