Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Voiculeţ, urmaşul lui Zamfir

Publicat in Adevarul, duminică 1 noiembrie 2009 ·

Naistul a cântat pentru influente familii din lumea arabă, dar şi pentru 63 de şefi de state. Traian Băsescu i-a oferit o decoraţie. Nicolae Voiculeţ pregăteşte albumul „Folktronica“, pe care îl va lansa la sfârşitul lunii noiembrie. Neam de haiduci, Nicolae Voiculeţ (41 de ani) este convins că menirea muzicii este „aceea de a vindeca, prin sunet, societatea, de toate nejunsurile socialului şi politicului“. Cu acest intro a început dialogul cu unul dintre ambasadorii naiului românesc, născut la Sinaia, într-o familie veche de 500 de ani.

„Pe fondul poveştilor despre familia noastră, pe care mi le spunea tatăl meu, preot, am început educaţia muzicală, la vârsta de 5 ani“, declară.  A descoperit naiul la 11 ani, după ce l-a ascultat pe cel care avea devină, mai târziu,  maestrul său, Gheorghe Zamfir. „Într-o zi am auzit la radio o piesă la nai. Erau cele mai frumoase sunete pe care le ascultasem vreodată. Nu ştiam că cel care cântă e Zamfir, abia peste un an am redescoperit melodia şi interpretul ei. Dar am ştiut din prima clipă că mă voi exprima, toată viaţa, prin nai“.

În SUA, la Smithsonian (Washington), a cântat pentru o sută de mii de oameni, în mai multe concerte într-o singură zi. La Londra, a avut un auditoriu de 15.000 de oameni. Cele mai interesante concerte (şi mai profitabile, financiar), sunt însă cele mici, pentru 10-15 oameni. A cântat, în Kuweit, pentru a doua mare familie a emirului, pentru Al Rais Al Sabbagh, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lumea arabă, pentru cei 63 de preşedinţi invitaţi la Summitul Francofoniei în 2007.

Felicitat de Chirac

„În timpul concertului, s-a ridicat de la masa preşedintelui Băsescu un domn care a venit să dea mâna cu mine şi cu ceilaţi membri ai orchestrei. Atunci am observat că era Jacques Chirac. A doua zi, m-a decorat cu Meritul Cultural în grad de cavaler.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°