Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poţi să ai trandafiri superbi chiar din primul an

Publicat in Adevarul, duminică 22 aprilie 2007 ·

Nu uita! Rozele iubesc apa şi soarele Îţi plac trandafirii parfumaţi, roz, galbeni sau albi? Trandafirii sângerii sau cei în două culori, care înfloresc din iunie până în octombrie?

Nu uita! Rozele iubesc apa şi soarele Îţi plac trandafirii parfumaţi, roz, galbeni sau albi? Trandafirii sângerii sau cei în două culori, care înfloresc din iunie până în octombrie? Trebuie să ştii că nu sunt flori pretenţioase, aşa cum par la prima vedere. Dacă ai o palmă de pământ în grădină sau un simplu ghiveci în balcon, poţi avea cei mai frumoşi trandafiri fără prea multă bătaie de cap. Trebuie doar să alegi un loc de plantare care are cel puţin cinci ore de expunere la soare, zilnic. Soarele pe care trandafirii îl agreează cu predilecţie este cel de dimineaţă. Dacă plantezi trandafirii în grădină, nu-i pune lângă copacii care pot împiedica soarele să ajungă la ei şi care golesc solul de nutrienţi. Pentru plantare, trebuie săpată o groapă suficient de adâncă pentru a putea îngropa rădăcina până la nivelul altoiului. De reţinut că orientarea altoiului în momentul plantării trebuie să fie către soare. Anterior acestei operaţiuni, planta se ţine în apă cel puţin o oră. Înainte de aşezarea în pământ, rădăcinile tufei se scurtează cu un centimetru, la fel şi tulpina, şi se îndepărtează ceara care o acoperă. Pentru a avea o creştere mai rapidă, planta trebuie ajutată prin adăugarea în sol de materie organică. Pământul din jurul rădăcinii trebuie bătătorit uşor. Dacă atunci când uzi trandafirii apa nu rămâne la rădăcină, fă o mică îngrăditură de pământ de jur împrejur. În primele două săptămâni de la plantare, trandafirul este foarte vulnerabil, aşa că trebuie să-l fereşti de uscăciune şi temperaturi ridicate. În perioada de creştere, dacă nu plouă suficient, trandafirul trebuie udat, dar nu înecat cu apă. Este bine ca operaţiunea să fie făcută mai ales dimineaţa, pentru ca frunz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 13 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°