Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concerte în Peştera Valea Cetăţii de la Râşnov

Publicat in Adevarul, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Spectacolele au loc în fiecare sâmbătă fiind susţinute de un cvintet format din instrumentişti ai Filarmonicii Braşov. Este vorba despre muzică clasică sau muzică de jazz. Preţul unui bilet este de 40 de lei.

Peştera Valea Cetăţii este una dintre cele mai moderne din Sud Estul Europei. De la poteci speciale din fibră de sticlă, până la iluminat pe bază de led, prietenos cu mediul, modernele dotări fac din peşteră un obiectiv turistic echipat la standarde occidentale. Zeci de specialişti au lucrat la modernizarea peşterii, care a costat 100.000 de euro. Peştera a fost modernizată în ultimii doi ani, după ce, timp de o jumătate de secol a fost lăsată în paragină. Edilii din Râşnov au reuşit să o transforme într-un obiectiv turistic extreme de atractiv.

Peştera face parte din Rezervaţia „Valea Cetăţii", întinsă pe 18.000 de hectare. În anul 1949 peştera era închisă printr-un dop de argilă, care a fost corodat de apa acumulată care a invadat Valea Cetăţii şi Râşnovul. De aceea, poiana din zonă se mai numeşte şi „Vârtejul Dracului".

Peştera are peste un kilometru, din care este amenajată o porţiune de 330 de metri, iar accesul se face pe nişte poteci speciale. Acestea sunt realizate din fibră de sticlă, un material care s-a folosit în trecut la construirea primelor avioane invizibile. Avantajul este că acest material nu îndepărtează biodiversitatea. Prin sistemul special de iluminare, cu leduri, lilicecii nu sunt deranjaţi în peşteră, de aceea se spune că acest tip de lumină este prietenos mediului.

Cei care doresc să viziteze peştera o pot face zilnic între orele 10.00 şi 18.00, preţul unui bilet fiind de 15 lei, respectiv 10 lei pentru copii. Accesul se face pe DN 1 E Râşnov - Poiana Braşov - Braşov, aflându-se la aproximativ 1,6 km de Râşnov şi 5 km de Poiana Braşov. Turiştii sunt însoţiţi de un ghid care explică toate istoria peşterii, iar turu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 53 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum o ora
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 5 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°