Cum s-a transformat o "Palmă de plumb" în Palme d'or...
Pînă la un punct, juriul condus de Tim Burton a conceput un palmares plasat între "politic corect" şi ideea de succes la inima marelui public.
Primul chemat pe scenă, pentru Premiul juriului, a fost un cineast african, din Ciad, dar şcolit în Franţa, Mahamat-Saleh Haroun, cu "Omul care strigă" (un tată şi un fiu, afecţiune şi rivalitate, pe fundalul sărăciei şi a războiului civil). Genul de "film cinstit", o privire plină de adevăr asupra unei lumi. În plus, e pentru prima oară, după treisprezece ani de absenţă, cînd un film african a intrat în competiţie, şi lucrul merita să fie remarcat, inclusiv de palmares.
Al doilea chemat, pentru Premiul de regie, a fost Mathieu Amalric - un actor foarte iubit în Franţa, aflat la al patrulea lui film, ca regizor. "Turneul", o comedie nebună şi amară, a unor planturoase stripteas-euse americane, excentrice şi fosforescente, în turneu prin provincia franceză. Dacă pînă acum Amalric era perceput mai ales ca un actor talentat care, din cînd în cînd, se mai joacă de-a regizorul, această ediţie a Cannes-ului, acordîndu-i Premiul pentru regie, l-a consacrat ca atare: de acum înainte, Amalric va fi văzut nu ca un actor, ci ca un autor de cinema.
Al treilea premiu, Premiul pentru scenariu, i-a fost acordat unui regizor sud-coreean, Lee Chang-Dong, pentru "Poetry": o splendidă melodramă, dar nu numai, despre bătrîneţe, despre uitare, despre poezie. O bunică de 66 de ani, o creatură care iradiază numai frumuseţe şi tinereţe şi eleganţă (deşi, cum sună o replică, "n-ai crede, dar e menajeră"), şi care îşi creşte singură nepotul, află, pe ultima sută de metri a vieţii ei, că are un Alzheimer, află că nepotul adolescent a comis o crimă morală, dar mai ales află ce înseamnă poezia (merge şi la un curs de poezie, amuzant şi înduioşător, după care sc