Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Patul-vibrator te va scăpa de insomnie

Publicat in Adevarul, vineri 4 aprilie 2014 ·

Un anteprenor din Marea Britanie a creat patul care vibrează şi care îţi va alunga insomnia, care va putea fi achiziţionat contra sumei de 1.205 euro.

Joe Katan, un antreprenor în vârstă de 52 de ani din Londra este creatorul patului Balluga, confecţionat din mingi gonflabile „galzurate” cu spumă, pentru a se adapta formei corpului uman. Inovatorul pat are un sistem de control al temperaturii încorporat, care poate răci sau încălzi anumite părţi ale patului, chiar şi în mod simu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, repus în funcţie de instanţă

Mediafax acum 13 minute
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Prundariu, a declarat, vineri, că magistraţii au admis contestaţia primarului Astrid Fodor. „S-a admis cererea formulată de reclamant şi în consecinţă se suspendă executares ordinului până la solu

Avocatul Poporului reacționează după opt petiții pe Codul Administrativ

Realitatea acum 18 minute
Avocatul Poporului a primit, până în prezent, 10 petiţii, atât de la persoane fizice, cât şi de la persoane juridice, având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OUG 57/2019 privind Codul admi

​Euro 2020, preliminarii: S-au pus în vânzare biletele pentru meciul România vs Spania

HotNews acum 27 minute
​Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, punerea în vânzare a biletelor pentru meciul România – Spania, din preliminariile EURO 2020, care va avea loc pe Arena Națională, pe 5 septembrie 2019, de la ora 21:45, scrie Mediafax. Prețurile unui ti

Doi agenți de la penitenciarul din Tulcea, prinşi în flagrant pentru luare de mită. Intenţionau să introducă droguri către deţinuţi

Ziua Constanta acum o ora
Joi, 18 iulie a.c., ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Tulcea, sub coordonarea procurorul de caz din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

O clonă a aplicaţiei FaceApp infectează utilizatorii cu un modul adware

Adevarul acum 13 minute
Infractorii cibernetici nu ratează nicio aplicaţie populară. Producătorul rus de soluţii de securitate cibernetică Kaspersky Lab a anunţat, vineri, că o falsă aplicaţie, care seamănă cu FaceApp, infectează victimele cu un modul adware.

Panica pe un aeroport din Moscova: Opt raniti in timpul evacuarii dintr-un avion

Ziua News acum o ora
Opt pasageri au fost raniti in timpul evacuarii de urgenta din cauza fumului care a umplut cabina unui avion Boeing-747, care urma sa plece, vineri, de la Moscova spre Erevan (capital Armeniei), de pe aeroportul Seremetievo din Moscova, a declarat u

Mehedinti. Scene șocante la Spitalul Judetean! O asistenta urla la o pacienta: “Vrei sa te omor eu?!” Video

Ziua News acum 31 minute
Scene de neimaginat la Spitalul Județean de Urgență Mehedinți, filmate de o aparținătoare. O asistentă urlă la o pacientă, o adolescentă care acuză dureri mari și cere un calmant.

Sumele ce depăşesc 10.000 de lei din pensie, impozitate cu 90% / Proiect depus de Liviu Pop

Gandul acum 16 minute
Un proiect de lege depus de senatorul PSD Liviu Pop prevede impozitarea cu 90% a sumelor ce depăşesc 10.000 de lei din pensia lunară. Sumele de până în 10.000 de lei din pensia lunară sunt impozitate cu 10%, potrivit aceluiaşi proiect aflat în lucru

Avertizare cod GALBEN de vreme severă imediată pentru 5 judeţe

BusinessMagazin acum 12 minute
Meteorologii avertizează că mai multe localităţi din cinci judeţe se află sub cod galben de ploi, vânt, grindină şi descărcări electrice. Meteorologii au emis două avertizări nowcasting cod galben pentru mai multe localităţi din judeţul Tulcea, resp

Asociațiile de magistrați se REVOLTA privind impozitarea pensiilor: 'Motivul ce ni se ofera nu a fost insoțit de nicio analiza'

Ziua News acum o ora
Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Procurorilor din România (APR) avertizează, vineri, că "tăierea" pensiilor magistraților anunțată de ministrul de Finanțe nu are la bază nicio analiză, precizând că pensiile sunt un drept al mag

Vremea

București
acum

29°
vin.

23°/31°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/34°
lun.

24°/36°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/28°
sâm.

17°/30°
dum.

18°/31°
lun.

20°/29°
Constanta
acum

26°
vin.

18°/26°
sâm.

17°/30°
dum.

17°/32°
lun.

20°/35°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/26°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/26°
Timisoara
acum

26°
vin.

20°/29°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/31°

Editoriale