Universitatea Cluj pare să nu-şi revină din pasa proastă pe care a afişat-o în primele etape ale sezonului, pierzând categoric partida cu Dinamo, din Ştefan cel Mare, scor 6-0.
Paradoxal, "studenţii" au punctat mai mult la capitolul ocazii de gol, cel puţin în prima parte a meciului. Astfel, Borza (min, 3), Cristocea (min. 5), Dedu (min. 15) şi Abrudan (min. 22) le-au dat emoţii serioase gazdelor, care s-au trezit abia după 26 de minute, când mingea trimisă cu capul de Curtean a fost respinsă excelent de Niculescu, portarul lui "U" în acest meci. A urmat, apoi, recitalul "câinilor". Grigore a deschis scorul pentru Dinamo, din penalti (min. 28), Boubacar a majorat diferenţa două minute mai târziu, pentru ca, din nou, Grigore să marcheze de la punctul de la 11 metri chiar după reluarea meciului. La 3-0, clujenii au cedat complet, iar Luchin (min. 56), Curtean (min. 70) şi Rotariu (min. 86) au semnat golurile cu care Dinamo a făcut scorul campionatului.
"U" CLUJ: Niculescu - Bucşă, Neag, Abrudan, Mendy - Ad. Popa II, Balde - Târnăcop, Cristocea, Borza - Dedu.